Rebeliunea lui Pugaciov: 5 întrebări despre cea mai mare revoltă din istoria Rusiei

Ce a fost atât de special la insurecția lui Pugaciov?

Revolta lui Pugaciov a izbucnit în septembrie 1773 și s-a răspândit rapid din centrul Rusiei până în Siberia. Se pare că peste un milion de oameni au fost implicați în revolta împotriva autorităților Imperiului, cu bașkeri, tătari și alte naționalități unite într-o cauză comună. Aceștia din urmă s-au opus schimbărilor impuse asupra modului lor de viață tradițional. Rusia nu a mai fost martora unor tulburări atât de răspândite până la cele două revoluții de la începutul secolului XX, care au dus la căderea Imperiului.

În punctul culminant al revoltei, rebelii au reușit să adune o armată bine organizată, de 100.000 de oameni, iar liderul ei cazac – Iemelyan Pugachev – a avut în vedere să mărșăluiască asupra Moscovei, forțând autoritățile să fortifice orașul cu tunuri.

Guvernul Caterinei a II-a a trebuit să caute o rezolvare mai rapidă a războiului Rusiei cu Turcia (care făcea ravagii în același timp), astfel încât să își poată redistribui cele mai bune trupe pentru a reprima rebeliunea pe teritoriul național. Alexandru Pușkin a fost atât de fascinat de cauza lui Pugaciov încât a dedicat două cărți subiectului.

2. Cine a fost Pugaciov?

Omul care a reușit să zguduie din temelii puternicul Imperiu a fost un cazac obișnuit din regiunea Don. Pugachev s-a înrolat în armată și, în ciuda faptului că era un soldat curajos, a sfârșit prin a dezerta. Ca fugar, a fost capturat de mai multe ori de autorități, dar a găsit întotdeauna o cale de a scăpa. În septembrie 1773, el a declanșat ceea ce a început ca o mică revoltă pe teritoriul unde cazacii din Ural își țineau curtea.

În acea vreme cazacii se bucurau de un statut special în Rusia datorită obligațiilor de serviciu militar, fiind războinici pricepuți și de temut. Cu toate acestea, unele dintre privilegiile lor au fost revocate de către guvernul central. Așa că s-au răsculat, în frunte cu Pugachev, care s-a autoproclamat Împăratul Petru al III-lea (țarul care murise/ fusese ucis cu un deceniu mai devreme) – devenind o figură unificatoare pentru cazacii nemulțumiți.

În ciuda faptului că armata lui Pugachev a pierdut majoritatea bătăliilor semnificative cu trupele Ecaterinei a II-a, oamenii s-au alăturat totuși rândurilor cazacilor din regiunile prin care a trecut. Cei mai mulți dintre soldați erau țărani.

În secolul al XVIII-lea, situația țăranilor s-a înrăutățit pe măsură ce servitutea a devenit mai puternică. Istoricul prerevoluționar Vasili Semevski a susținut că, în mișcarea lui Pugaciov, țăranii și-au exprimat clar dorințele – doreau libertate personală și pământ.

4. Care a fost planul lui Pugaciov?

Aceste aspirații au fost încorporate în manifestul publicat de Pugaciov în iulie 1774, iar istoricii arată că acesta a fost punctul culminant al răscoalei. Sub numele împăratului Petru al III-lea, el a declarat libertatea țăranilor și dreptul de a deține pământul pe care îl cultivau. De asemenea, i-a eliberat de taxe și impozite. Manifestul lui Pugachev le conferea țăranilor același statut ca și cazacilor.

Cu toate acestea, aceasta a fost doar prima parte a celebrului document. Cealaltă jumătate îi îndemna pe susținătorii săi „să prindă, să execute și să spânzure” orice nobili care i se opuneau. Adepții lui Pugachev au răspuns la apel. Mulți oameni și-au pierdut viața în zona răscoalei. Într-o regiune, 348 din cei 1.425 de nobili au fost uciși. Rebelii s-au purtat cu brutalitate cu victimele lor – când au capturat o fortăreață (Tatishchevskaya), l-au jupuit pe comandantul acesteia, i-au înjunghiat soția și i-au violat și ucis fiica.

5. Cum s-au purtat autoritățile cu revoltații?

Trupele guvernamentale au fost la fel de crude. În timp ce reprimau rebeliunea, au ucis mii de oameni. Mulți au avut, de asemenea, cuvântul „hoț” ars pe frunte înainte de a fi trimiși în închisori dure din Siberia.

Pugachev și susținătorii săi au fost în cele din urmă înfrânți în august 1774, dar a reușit să scape (ca întotdeauna) cu o mână de susținători. Cu toate acestea, a fost curând trădat și predat la Moscova într-o mică cușcă de lemn. Ofițerul însărcinat cu transportul lui Pugaciov a fost faimosul comandant Alexandru Suvorov.

La Moscova, Pugaciov a fost decapitat. Înainte ca securea să coboare, el s-a comportat calm și curajos. A îngenuncheat și a cerut iertare poporului.

Autoritățile au încercat să-i șteargă numele din istorie. Casa lui a fost incendiată și satul său a fost redenumit. Chiar și râul de unde a început rebeliunea a fost redenumit din Yaik în Ural. În același timp, așa cum a scris odată celebrul gânditor liberal rus Petr Struve, Pugachev a deschis calea pentru abolirea șerbiei, realizată în cele din urmă de Alexandru al II-lea cu aproape un secol mai târziu, în 1861.

.