Sigismund, (n. 15 febr. 1368, probabil Nürnberg-mort la 9 dec. 1437, Znojmo, Boemia), împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1433, rege al Ungariei din 1387, rege german din 1411, rege al Boemiei din 1419 și rege lombard din 1431. Ultimul împărat al Casei de Luxemburg, a participat la soluționarea Schismei de Vest și a războaielor husite din Boemia.
Sigismund, un fiu mai mic al împăratului Sfântului Imperiu Roman Carol al IV-lea, a primit de la tatăl său margraatul Brandenburg. Logodit cu Maria, fiica regelui Ludovic I al Ungariei și Poloniei, a fost trimis la moartea tatălui său (1378) la curtea maghiară, unde s-a căsătorit cu Maria. La moartea tatălui ei, în 1382, Maria a devenit regină a Ungariei, iar Sigismund a fost încoronat în cele din urmă ca rege consort în 1387. Coroana Poloniei a revenit surorii Mariei, Hedwig (Jadwiga). Tronul lui Sigismund a fost serios contestat timp de mai mulți ani de către conducătorii din Napoli. În 1388, regele a amanetat Brandenburg vărului său Jobst, margraf de Moravia, pentru a strânge fonduri pentru a-și apăra regatul.
Politica expansionistă a lui Sigismund l-a determinat să intervină în luptele dintre fratele său vitreg, regele german Venceslas, care era și rege al Boemiei (ca Venceslas al IV-lea), și nobilimea boemă. După ce a schimbat tabăra de mai multe ori, Sigismund a făcut pace cu fratele său în 1396, în Bătălia de la Nicopolis, și a fost numit vicar general al Germaniei. A condus apoi o armată europeană împotriva turcilor, care pătrunseseră în Serbia și Bulgaria, dar a fost înfrânt în mod decisiv în septembrie 1396, reușind cu greu să scape de capturare. Deși rivalitățile boeme l-au descurajat pe Sigismund să împiedice depunerea lui Venceslas ca rege german (1400), acesta a exploatat curând situația și a încercat să cucerească Boemia, întemnițându-l pe Venceslas în 1402. Rechemat în Ungaria de o invazie, Sigismund l-a eliberat pe Venceslas în 1403.
După moartea (1410) lui Rupert (succesorul lui Venceslas la coroana germană), atât Sigismund cât și Jobst au fost aleși regi de facțiuni diferite, dar la moartea lui Jobst, în 1411, Sigismund a devenit rege german. Între 1412 și 1413, a făcut campanie împotriva venețienilor în Italia, unde l-a convins, de asemenea, pe unul dintre cei trei papi rivali, Ioan al XXIII-lea, să convoace un conciliu bisericesc la Constanța pentru a rezolva Schisma de Vest. După încoronarea sa ca rege german la Aachen (noiembrie 1414), a mers la Constanța pentru a participa la conciliu. Măsura complicității sale în arderea reformatorului ceh Jan Hus (1415), pe care regele îl invitase la consiliu pentru a-și apăra opiniile, nu a fost niciodată stabilită. Odată restaurată unitatea creștinătății occidentale (1417), Sigismund a sperat să conducă o nouă cruciadă împotriva turcilor. Cu toate acestea, campania pe care a condus-o împotriva lor în 1428 nu a avut mai mult succes decât prima.
La moartea lui Wenceslas în 1419, Sigismund a moștenit coroana boemă, dar seria de războaie purtate împotriva husiților în decursul deceniului 1420, dintre care majoritatea au fost dezastre militare pentru partidul regelui, a întârziat încoronarea sa. Absența frecventă a lui Sigismund din Germania în acești ani i-a determinat în cele din urmă pe prinți să formeze Uniunea de la Bingen, aparent pentru a conduce războiul împotriva husiților, dar și pentru a se proteja împotriva incursiunilor regelui.
În 1431 Sigismund s-a întors în Italia, unde a primit coroana lombardă. A fost încoronat împărat doi ani mai târziu și în cele din urmă a fost primit la Praga ca rege al Boemiei în 1436.
.