Instituțiile de învățământ din întreaga țară continuă să se agite din cauza inflației notelor – noțiunea că mediile claselor cresc, de multe ori nemeritat. Boston College s-a alăturat războiului de dezumflare a notelor prin liniile directoare de notare adoptate în cadrul Carroll School of Management (CSOM) în 2018.
Sezând în prima mea clasă de management din semestru, am fost lovit de reminderul descurajator că procentele de studenți care se vor descurca bine în clasă (și care nu) erau deja decise. O limită de 25-35 la sută dintre studenți se puteau aștepta la un A, 50-70 la sută la un B, iar restul la un C sau mai puțin. Nimeni nu a avut măcar șansa de a se prezenta, cu atât mai puțin de a produce vreun tip de lucrare care să poată fi evaluată, înainte de a fi sortat în categorii prestabilite.
În loc să îi încurajeze pe elevi să muncească și mai mult, însă, aceste orientări înăbușă mai ales spiritele elevilor curioși care, altfel, ar fi dat tot ce aveau mai bun. Așadar, de ce administrațiile universitare sunt din ce în ce mai mult agățate de scăderea notelor studenților? De ce este considerată ca fiind negativă pentru un număr din ce în ce mai mare de studenți să reușească în primul rând? Problema constă în modul în care societatea noastră vede succesul.
„Am fost învățați să răspundem cu suspiciune ori de câte ori toți membrii oricărui grup au succes”, a declarat Alfie Kohn, un autor de cărți despre comportamentul uman și educație. „Acest lucru este valabil chiar și atunci când nu avem niciun motiv să credem că au fost făcute economii. În America, excelența este privită ca o marfă rară. Succesul nu contează decât dacă este atins doar de câțiva.”
Astfel, liniile directoare de notare sunt, în esența lor, o asigurare a eșecului elevilor. Ele fac ca o mică minoritate să pară și să se simtă mai capabilă, chiar dacă alții sunt la fel de merituoși.
„O modalitate de a asigura acest rezultat este de a evalua oamenii (sau școlile, sau companiile, sau țările) în raport unii cu alții”, a spus Kohn. „În acest fel, chiar dacă toată lumea s-a descurcat destul de bine sau s-a îmbunătățit în timp, jumătate dintre ei se vor situa întotdeauna sub mediana – și vor părea niște eșecuri.”
Să „arătăm ca niște eșecuri” nu se aplică doar micului procent de elevi care iau un F la propriu. Pe piața competitivă a locurilor de muncă din zilele noastre, orice notă sub A, și cu siguranță sub B, este văzută ca fiind inerent nesatisfăcătoare și un mijloc de a respinge valoarea de sine a indivizilor – indiferent dacă oamenii vor să recunoască sau nu. Numai acest lucru ar trebui să încurajeze BC și toate celelalte colegii să renunțe la astfel de orientări de notare. Notele ar trebui să reflecte ceea ce câștigă un student, în ceea ce privește înțelegerea materiei, efortul depus și evoluția sa pe parcursul cursului. Cu aceste linii directoare, notele își pierd, în esență, semnificația lor inițială și devin un instrument pentru a pune un grup select de studenți unul împotriva celuilalt – cum reflectă asta munca reală a studenților?
Când a fost întrebat despre liniile directoare de notare CSOM în 2018, Ethan Sullivan, decan asociat senior pentru programe de licență în CSOM, a citat deflația notelor ca o modalitate de a stabili coerența între profesori. După ce a declarat anterior că inflația notelor a apărut din cauza profesorilor care evită evaluările negative ale cursurilor și salariile lor, Sullivan a prezentat deflația notelor ca fiind o modalitate de a rezolva „cursa spre fund”. El a remarcat, de asemenea, că unii studenți aleg cursurile doar în funcție de dificultatea profesorului care predă cursul. Aceste puncte au merite și ridică preocupări legitime cu privire la discrepanțele dintre modul în care profesorii notează. Doar că nu cred că aceste preocupări ar trebui să se răsfrângă asupra corpului studențesc – ele ar trebui să constea în ajustări departamentale ale standardelor între profesori.
Legile de notare pot crește numărul de clase și pot reduce evaluările negative pentru anumiți profesori, dar pătează dosarele studenților merituoși și scad moralul. Accentuarea notelor în acest mod nu face decât să diminueze curiozitatea și entuziasmul pentru o anumită materie, încurajând studenții să se fixeze prea mult pe notele lor individuale. În timp ce administratorii pot crede că astfel de orientări ar încuraja mai mulți studenți să muncească și mai mult, ceea ce face de cele mai multe ori este să stabilească o atitudine generală de „de ce să ne mai chinuim?”
Deși BC a pretins că recrutorii de locuri de muncă au spus că orientările de notare nu vor afecta negativ studenții BC, dacă luăm în considerare politicile altor școli foarte competitive, este greu de crezut că studenții BC cu note mai mici nu vor fi dezavantajați în căutarea unui loc de muncă. Să luăm ca exemplu Universitatea Harvard și Universitatea Brown, două școli Ivy League din nord-est cu care mulți studenți de la BC trebuie să concureze pentru locuri de muncă în regiune. Potrivit Business Insider, două treimi din toate notele acordate studenților de la licență au fost note de 10. Opt din 10 studenți de la Harvard absolvă cu onoruri.
Cum poate, prin urmare, deflația notelor să nu afecteze negativ studenții BC? Sigur că anumiți recrutori care sunt conștienți de politicile școlii ar putea să o ia în considerare, dar vor avea cu adevărat studenții o șansă solidă în comparație cu un student care primește toți A de la Harvard? Nu pare probabil.
Studenții de la Harvard și Brown nu sunt neapărat mai merituoși decât cei de la Harvard și Brown, doar că ei nu au linii directoare de notare precum cele stabilite la școli precum BC. Iar reputația celor două Ivy Leagues ca instituții riguroase din punct de vedere academic nu suferă câtuși de puțin de pe urma acestei manifestări de „inflație a notelor”. Susținătorii orientărilor de notare precum cele de la BC subliniază adesea modul în care notele umflate le răpesc studenților experiența din lumea reală, pregătindu-i pentru competiție. Cu toate acestea, deflația notelor ar putea, de fapt, să le răpească cu totul un loc de muncă.
Principala mea problemă cu ideea de deflație a notelor nu este reprezentată de procentele în sine, nici de ideea de standardizare între clase. Mai degrabă, nu pot concepe plasarea unui plafon asupra succesului elevilor înainte ca cineva să aibă măcar șansa de a pune mâna pe un creion. Notele elevilor ar trebui să fie independente de munca produsă de persoana care stă alături de ei în clasă. Nu toată lumea va obține oricum un 10, dar acesta ar trebui să fie sută la sută accesibil pentru elevii care se ocupă cu atenție de munca lor și care demonstrează o înțelegere temeinică la orele lor.