Urmărirea lină este o mișcare oculară relativ recentă care s-a dezvoltat la speciile cu ochi frontali. Sistemul de urmărire netedă este implicat în timpul urmăririi netede foveale, a componentei „rapide” a fazei lente OKN și a suprimării VOR. Zonele corticale care controlează urmărirea lină (la joncțiunea temporo-parieto-occipitală și în FEF) trimit proiecții ipsilaterale asupra nucleilor pontini, în principal DLPN, care trec prin partea anterioară a mezencefalului. O leziune a mezencefalului sau a DLPN are ca rezultat afectarea ipsilaterală a urmăririi netede (adică scăderea câștigului) (tabelul 1). După nucleii pontini, toate căile de urmărire lină trec prin cerebel. Acestea se proiectează pe flocculus, în principal contralateral (prima decussare a circuitelor laterale de urmărire lină), și bilateral pe vermisul posterior. Viteza ochiului este codificată în activitatea celulelor Purkinje floculare, în timp ce viteza țintei este codificată în cea a celulelor Purkinje vermale. Leziunile floculare unilaterale și leziunile vermale posterioare (care implică ambele părți ale acestei structuri) au ca rezultat afectarea ipsilaterală și, respectiv, bilaterală a urmăririi netede. Flocularul trimite o proiecție inhibitorie ipsilaterală asupra MVN, nucleului grupului y și SVN, controlând urmărirea lină contralaterală, ascendentă și, respectiv, poate descendentă. Alternativ, calea de urmărire lină descendentă ar putea trece prin nucleii dentați. MVN trimite o proiecție excitatorie contralaterală asupra nucleului abducens (a doua decussare a circuitului de urmărire lină laterală). Aceste caracteristici anatomice și fiziologice ale căilor laterale de urmărire lină, în plus față de rezultatele studiilor de leziune, sugerează că, pe lângă celula Purkinje inhibitor flocular, există un alt neuron inhibitor în circuitul care precede această celulă, poate chiar în floculus. Vermisul posterior se proiectează pe nucleele fastigiale, care controlează, de asemenea, urmărirea lină. Acești nuclei ar putea trimite eferențe către acele celule periabducens implicate în urmărirea lină ipsilaterală. Partea finală a căilor implicate în urmărirea lină verticală ar putea trece în principal prin BC, având originea în nucleul grupului y pentru mișcarea ascendentă și în SVN sau în nucleele dentate pentru mișcarea descendentă. Alternativ, un tract tegmental ventral ar putea transmite semnale de urmărire lină ascendentă între nucleul grupului y și nucleul oculomotor. MLF aparține, de asemenea, acestui circuit vestibulo-oculomotor, dar nu pare a fi crucial pentru urmărirea lină verticală, deoarece această mișcare oculară este doar parțial afectată după leziuni ale MLF. În cele din urmă, în paralel cu căile directe ale nucleilor motori vestibulo-oculari, există alte căi care trec prin integratorii trunchiului cerebral, convertind semnalele de viteză a ochiului în semnale de poziție a ochiului în timpul tuturor mișcărilor oculare, inclusiv urmărirea lină.(ABSTRACT TRUNCAT LA 400 DE ORE)