Mahmoud Darwish a publicat douăzeci de volume de poezie și șapte cărți de proză și a fost tradus în peste douăzeci și două de limbi, dar până acum doar cu moderație în limba engleză. În cuvintele lui Naomi Shihab Nye, „Darwish este Respirația esențială a poporului palestinian, martorul elocvent al exilului și al apartenenței….”
Darwish s-a născut în satul Berweh, în Galileea superioară a Palestinei, în 1942. În 1948, armata israeliană a ocupat și ulterior a distrus Berweh, împreună cu alte 416 sate palestiniene. Familia Darwish a fugit în Liban; un an mai târziu, s-a întors ilegal în țara sa. În tinerețe, Darwish a fost încarcerat de mai multe ori și a fost frecvent hărțuit de aparatul israelian, infracțiunile sale fiind întotdeauna aceleași: citirea poeziei cu voce tare sau călătoria în țara sa fără permis. În 1970, și-a părăsit definitiv țara. În prezent locuiește în Amman, Iordania, unde continuă să editeze influenta revistă literară arabă Al-Karmal.
În 1996, după douăzeci și șase de ani de exil, Darwish a primit un permis pentru a-și vizita familia și a fost îmbrățișat cu căldură de compatrioții săi, „refugiații interni”. Mii de palestinieni care îl aclamau l-au întâmpinat, scandându-i poeziile. Mai târziu, Darwish a reflectat asupra durerii și dorului pe care îl simte pentru patria sa: „Atât timp cât sufletul meu este în viață, nimeni nu-mi poate înăbuși sentimentul de nostalgie pentru țara mea, pe care încă o consider Palestina.”
În prima sa carte de poezii, Frunze de măslin, publicată în 1964, Darwish și-a ridicat vocea în versuri aprinse care se confruntă cu durerea vieții de zi cu zi a palestinienilor. Cea de-a douăzecea sa carte de poezii, recent publicată, Mural, fuzionează modurile lirice și epice într-o meditație pasionată asupra întregii sale vieți și a propriei sale confruntări cu mortalitatea. Prima sa colecție în limba engleză, The Adam of Two Edens, a fost publicată anul trecut de Syracuse University Press. În 2000, Gallimard a publicat cea mai recentă antologie franceză a operei sale, iar în 2002 o nouă traducere în limba engleză a poemelor alese ale lui Darwish va fi publicată în Statele Unite de University of California Press.
-Munir Akash
TREI POEME DE MAHMOUD DARWISH
traducerea de Munir Akash și Caroline Forché
din PATRU ADRESE PERSONALE
1. Un metru pătrat de închisoare.
Este ușa, iar dincolo de ea este paradisul inimii. Lucrurile noastre – și totul este al nostru – sunt interschimbabile. Iar ușa este o ușă, ușa metonimiei, ușa legendei. O ușă pentru ca septembrie să fie blând. O ușă care invită câmpurile să-și înceapă grâul. Ușa nu are ușă, și totuși pot ieși afară și pot iubi atât ceea ce văd, cât și ceea ce nu văd. Toate aceste minuni și frumuseți sunt pe pământ – acolo – și totuși ușa nu are ușă? Celula mea de închisoare nu acceptă lumină decât în mine însumi. Pacea să fie cu mine. Pacea fie cu bariera de sunet. Am scris zece poezii pentru a face elogiul libertății mele, aici și acolo. Iubesc particulele de cer care se strecoară prin luminator-un metru de lumină unde se întrec caii. Și iubesc lucrurile mărunte ale mamei mele, aroma de cafea din rochia ei când deschide ușa zilei pentru stolurile ei de găini. Iubesc câmpurile dintre toamnă și iarnă, copiii gardianului închisorii noastre și revistele expuse pe un trotuar îndepărtat. Am scris, de asemenea, douăzeci de poeme satirice despre locul în care nu avem loc. Libertatea mea nu este de a fi ceea ce vor ei, ci de a-mi lărgi celula de închisoare și de a-mi continua cântecul ușii. O ușă este o ușă, dar eu pot ieși înăuntrul meu, și așa mai departe.
NEGREANGĂMÂNT LA PÂRTIE
Greangăitul cailor la pantă. În jos sau în sus.
Pregătesc portretul meu pentru ca femeia mea să îl atârne pe un perete când voi muri.
Ea spune: Există un perete pe care să îl atârnăm?
Eu spun: Vom construi o cameră pentru el. Unde? În orice casă.
Chiuitul cailor în pantă. În jos sau în sus.
O femeie de treizeci de ani are nevoie de o patrie unde să-și facă o viață?
Pot ajunge în vârful acestui munte aspru? Panta este fie un abis
, fie un loc de asediu.
La jumătatea drumului se desparte. Este o călătorie. Martirii se ucid între ei.
Îmi pregătesc portretul pentru femeia mea. Când un cal nou te hălăduiește în tine, rupe-l.
Hălăduirea cailor la panta. În sus, sau în sus.
Au vrut să mă vadă mort
Au vrut să mă vadă mort, așa spun ei: El ne aparține, este al nostru.
De douăzeci de ani le aud pașii pe pereții nopții.
Nu deschid nici o ușă, și totuși iată-i acum. Văd trei dintre ei:
Un poet, un ucigaș și un cititor de cărți.
Vrei niște vin? am întrebat.
Da, au răspuns ei.
Când ai de gând să mă împuști? Am întrebat.
Treceți ușor, mi-au răspuns.
Au aliniat paharele toate la rând și au început să cânte pentru oameni.
Am întrebat: Când veți începe asasinarea mea?
După ce ați făcut deja, au spus ei… De ce ți-ai trimis pantofii înainte la sufletul tău?
Pentru ca acesta să poată rătăci pe fața pământului, am spus eu.
Pământul este rău întunecat, de ce este poemul tău atât de alb?
Pentru că inima mea este plină de treizeci de mări, am răspuns eu.
Au întrebat ei: De ce iubești vinul franțuzesc?
Pentru că ar trebui să iubesc cele mai frumoase femei, am răspuns.
Au întrebat: Cum ți-ar plăcea moartea ta?
Albastră, ca stelele care se revarsă de la o fereastră – mai vrei vin?
Da, vom bea, au spus ei.
Te rog să nu te grăbești. Vreau să mă omorâți încet ca să pot scrie ultima mea
poezie soției inimii mele. Au râs și au luat de la mine
numai cuvintele dedicate soției inimii mele.
.