Lucrarea de reconciliere a lui Hristos
Efes. 2:11-22 (Efeseni 2:11-22)
De aceea, amintiți-vă că odinioară, voi, neamuri în carne, numiți „necircumcizia” prin ceea ce se numește circumcizia, care este făcută în carne prin mâini – amintiți-vă că erați în acel timp despărțiți de Hristos, înstrăinați de comunitatea lui Israel și străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați departe, ați fost aduși aproape prin sângele lui Hristos. Căci el însuși este pacea noastră, care ne-a făcut pe amândoi una și a sfărâmat în carnea sa zidul de despărțire al ostilității, desființând legea poruncilor și a rânduielilor, ca să creeze în sine un singur om nou în locul celor doi, făcând astfel pace, și să ne împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup prin cruce, omorând astfel ostilitatea. Și a venit și a propovăduit pacea celor de departe și pacea celor de aproape. Căci prin El amândoi avem acces la Tatăl într-un singur Duh. Așadar, voi nu mai sunteți străini și străinii, ci sunteți concetățeni ai sfinților și membri ai casei lui Dumnezeu, zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra unghiulară fiind însuși Isus Hristos, în care întreaga construcție, fiind unită, se dezvoltă într-un templu sfânt în Domnul. În el și voi sunteți zidiți împreună, prin Duhul Sfânt, ca să deveniți o locuință pentru Dumnezeu.
Cum începem să deslușim aceste versete, să observăm împreună cum ne mișcă apostolul Pavel. În această secțiune a Scripturii, el dorește ca efesenii să-și amintească unde au fost odată. La fel ca în secțiunea care se găsește în Efeseni 2:1-10, unde ne învață că am fost odată morți și că Dumnezeu ne-a adus la viață. Aici, el vrea să vedem că noi, ca neamuri, am fost odată despărțiți de Dumnezeu, înstrăinați, dar datorită lui Hristos suntem împăcați cu Dumnezeu.
Accentul cheie în acest text este împăcarea. Wayne Grudem definește reconcilierea ca fiind…Îndepărtarea vrăjmășiei și restabilirea părtășiei între două părți. În textul nostru de astăzi, restaurarea are loc între om și Dumnezeu și între om și om. Hristos a înlăturat vrăjmășia dintre noi și Dumnezeu. El a îndepărtat păcatul nostru și a săvârșit lucrarea Sa de mediere, aducându-ne din nou în părtășie cu Dumnezeu.
2 Cor. 5:18-19 (ESV)
Toate acestea vin de la Dumnezeu, care, prin Hristos, ne-a împăcat cu Sine și ne-a dat slujba împăcării; adică, în Hristos, Dumnezeu împăca lumea cu Sine însuși, fără să le socotească greșelile lor, și ne-a încredințat nouă mesajul împăcării.
Ca credincioși, noi am experimentat bucuria împăcării. Odată cu această binecuvântare vine și responsabilitatea. Noi trebuie să fim slujitori ai împăcării. Suntem instrumente pe care Domnul le folosește pentru a-i aduce pe oameni la El și pentru a-i aduce împreună pe dușmanii umani.
1. Cine am fost (Efeseni 2:11-12)
Amintiți-vă deci că odinioară, voi, neamuri în trup, numiți „necircumcizie” prin ceea ce se numește circumcizie, care este făcută în trup prin mâini – amintiți-vă că atunci erați despărțiți de Hristos, înstrăinați de comunitatea lui Israel și străini de legămintele făgăduinței, neavând nicio nădejde și fără Dumnezeu în lume.
Nu numai că eram morți, așa cum am aflat deja, dar apostolul continuă să le explice efesenilor și nouă că ei nu aveau nici trecut, nici prezent, nici viitor, nici Dumnezeu și nici speranță. Erau un popor care se afla sub mânia lui Dumnezeu.
Cum luăm în considerare aceste cuvinte, ar trebui să vedem adevărul uluitor care este prezentat aici. Nu există nici măcar o singură licărire de speranță pentru cineva fără Hristos. Înainte de a-L întâlni noi înșine pe Hristos, aceasta era soarta noastră în viață. Și noi am fost fără speranță înainte de a-L întâlni pe Isus.
Să fii fără Dumnezeu înseamnă să fii fără speranță.
Cred că unul dintre marile chinuri ale iadului va fi că nu există speranță. Vă puteți imagina să fiți repartizați pentru totdeauna într-un loc de chinuri fără nicio posibilitate de a găsi vreodată ușurare?
Un exemplu de speranță adevărată pe care Dumnezeu o aduce poporului Său este speranța cerului. În această speranță nu sperăm că se va întâmpla într-o zi. Când Scriptura vorbește despre speranță, ea vorbește în termenii unei garanții. Adevărurile Scripturii și dragostea lui Hristos ne dau speranță atunci când ne confruntăm cu moartea unei persoane dragi.
1 Tes. 4:13 (ESV)
Dar nu vrem, fraților, să fiți neinformați despre cei adormiți, ca să nu vă întristați ca alții, care nu au nicio speranță.
Noi avem o speranță sigură datorită lucrării lui Hristos pentru noi, împăcându-ne cu Dumnezeu.
De ce este vital să împărtășim Evanghelia cu alții? Este atât de important pentru că ei sunt fără speranță chiar acum. În afara Evangheliei, acei oameni care sunt în prezent fără speranță vor rămâne așa pentru totdeauna.
Gentilii, cei fără speranță, din vremea lui Pavel și-au fabricat o serie de dumnezei la care să se închine. Își fabricaseră speranța și își dăduseră un trecut, un prezent și un viitor. Cu toate acestea, niciunul dintre acestea nu era real. Toate erau produsul imaginației lor. În lumea antică nu duceau lipsă de lucruri la care să te închini. Oamenii, ca și astăzi, se închinau la aproape orice. Această speranță este imaginară. Nu este reală.
Dacă vrem să fim martori consecvenți pentru Hristos, este important să ne amintim de unde am venit.
Scopul aducerii aminte este mulțumirea, care duce la slujire. Ar trebui să-i mulțumim lui Dumnezeu în fiecare zi pentru o mântuire atât de mare cum ne-a dat.
Romani 15:8-13 (ESV)
Căci vă spun că Hristos s-a făcut rob al celor tăiați împrejur pentru a arăta adevărul lui Dumnezeu, pentru a confirma promisiunile făcute patriarhilor și pentru ca neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui. După cum este scris,
„De aceea Te voi lăuda printre neamuri,
și voi cânta numelui Tău.”
Și iarăși se spune,
„Bucură-te, neamuri, împreună cu poporul Său.”
Și iarăși,
„Lăudați pe Domnul, voi toate neamurile,
și toate popoarele să-L preamărească.”
Și iarăși Isaia spune,
„Rădăcina lui Isai va veni,
cel ce se va ridica să stăpânească neamurile;
în el vor nădăjdui neamurile.”
Fie ca Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea în credință, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să abundați în nădejde.
2. Lucrarea de împăcare a lui Hristos (Efeseni 2:13-22)
A. El face un singur popor (Efeseni 2:13-18)
Dar acum, în Hristos Isus, voi, care altădată erați departe, ați fost apropiați prin sângele lui Hristos. Căci El însuși este pacea noastră, care ne-a făcut pe amândoi una și a dărâmat în trupul Său zidul de despărțire al ostilității, desființând legea poruncilor și a rânduielilor, ca să creeze în Sine un singur om nou în locul celor doi, făcând astfel pace, și să ne împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, omorând astfel ostilitatea. Și a venit și a propovăduit pacea celor de departe și pacea celor de aproape. Căci prin El amândoi avem acces la Tatăl într-un singur Duh.
Acum întreaga situație s-a schimbat. Nu mai pot evreii să se ferească pe bună dreptate de neamuri. Hristos a îndepărtat toate lucrurile care despart aceste două popoare.
Gentilitățile au fost aduse acolo unde sunt evreii. Ei experimentează acum relația de familie cu Dumnezeu ca Tată și cu Isus ca Frate.
Paul folosește două fraze interesante la care vreau să ne uităm. În primul rând, el spune că voi, care altădată erați departe, ați fost aduși aproape… În al doilea rând, a dărâmat în trupul Său zidul de despărțire al ostilității.
Sângele lui Hristos ne-a adus aproape și în trupul Său a dărâmat zidul de despărțire
Ambele fraze se referă la Templul evreiesc din Ierusalim în timpul lui Irod. În acel templu se afla curtea neamurilor. Acesta era un loc în care neamurile puteau merge să se închine, dar era departe de Sfânta Sfintelor. Bărbaților evrei li se dădea acces la o zonă destul de apropiată și apoi Marelui Preot evreu, în Ziua Ispășirii, i se dădea acces la Sfânta Sfintelor.
Între evrei și neamuri era un zid de despărțire. Zidul care îi despărțea pe evrei și neamuri a fost îndepărtat. Sângele lui Hristos l-a înlăturat. Un evreu nu mai poate pretinde că are acces la Dumnezeu doar din cauza neamului său. Acum este necesar ca amândoi să aibă acces la Dumnezeu prin Isus Hristos. Crucea este marele nivelator. Toți oamenii au acum acces la Dumnezeu numai prin Isus Hristos.
Iisus a dărâmat zidul, a abolit legea ceremonială iudaică și a propovăduit pacea pentru amândoi.
Căci prin El amândoi avem acces la Tatăl într-un singur Duh, într-un singur Duh.
Un alt eveniment similar care a avut loc când Isus a murit pe cruce a fost ruperea în două a perdelei templului. Matei, Marcu și Luca relatează acest eveniment.
Matei 27:51 (RV)
Și iată că perdeaua templului s-a rupt în două, de sus până jos. Și pământul s-a cutremurat, iar stâncile s-au despicat.
Există o semnificație aici pentru noi, mai ales când ne uităm la lucrarea de împăcare. Moartea lui Isus a făcut ca templul și sistemul de sacrificii să fie învechite.
Ceea ce îi diviza pe oameni a fost dărâmat datorită lui Isus. Ceea ce Îl despărțea pe Dumnezeu de poporul Său a fost rupt în două. Cortina nu mai este necesară pentru că noi nu mai avem acces la Dumnezeu prin acea cortină, ci prin Hristos.
Evrei 10:19-25 (ESV)
De aceea, fraților, de vreme ce avem încredințarea de a intra în locurile sfinte prin sângele lui Isus, pe calea nouă și vie pe care ne-a deschis-o El prin perdea, adică prin trupul Său, și de vreme ce avem un mare preot peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă sinceră, în deplină siguranță a credinței, cu inimile noastre stropite de o conștiință rea și cu trupurile noastre spălate cu apă curată. Să ținem neclintit mărturisirea speranței noastre, fără să șovăim, căci cel care a făgăduit este credincios. Și să ne gândim cum să ne îndemnăm unii pe alții la dragoste și la fapte bune, nu neglijând să ne întâlnim împreună, așa cum obișnuiesc unii, ci încurajându-ne unii pe alții, și cu atât mai mult cu cât vedeți că se apropie Ziua.
Astăzi sunt mulți oameni care așteaptă și urmăresc evenimentele din Israel. Când vor începe ei să sacrifice din nou? Când vor obține controlul asupra zonei muntelui templului? Când se vor întâmpla toate aceste lucruri? Ei pun aceste întrebări ca și cum ar trebui să înceapă din nou. Isus este superior sistemului de sacrificii. De aceea, când El a murit, perdeaua s-a rupt în două. De aceea, în anul 70 d.Hr. Titus și armata sa au dărâmat templul și acesta nu a fost niciodată reconstruit.
Sistemul sacrificial din VT a fost o imagine sau un semn al realității care va veni mai târziu. Sângele taurilor și al țapilor acoperea păcatul… sângele vărsat de Isus îndepărtează păcatul. Marele Preot putea avea acces la Dumnezeu o dată pe an…Isus, Marele nostru Mare Preot, este așezat la dreapta lui Dumnezeu. Capitolul 8 din Evrei abordează acest subiect.
Jesus a făcut lucrarea de împăcare pentru noi.
B. El face o singură Împărăție (Efeseni 2:19-22)
Așadar, voi nu mai sunteți străini și străinii, ci sunteți concetățeni ai sfinților și membri ai casei lui Dumnezeu, zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra unghiulară fiind Hristos Isus însuși, în care toată construcția, fiind unită, se dezvoltă într-un templu sfânt în Domnul. În el și voi sunteți zidiți împreună, prin Duhul Sfânt, ca să deveniți o locuință pentru Dumnezeu.
Acum avem acces prin Hristos. Isus deschide poarta și ne invită să intrăm în Împărăția Tatălui Său.
De-a lungul istoriei au existat imperii mari și puternice. Ca orice lucru pe care îl face omul, ele vin și pleacă. Isus, pe de altă parte, construiește o împărăție care va dăinui pentru totdeauna. El aduce oameni din toate împărățiile diferite și îi plasează în Împărăția Tatălui Său.
Paul folosește imaginea Duhului Sfânt ca un strat de blocuri. Duhul Sfânt își ia uneltele și mortarul și așează câte un bloc pe rând. Fiecare persoană care este convertită devine o altă cărămidă în templul lui Dumnezeu. Acesta este adevăratul templu. Acesta este templul care nu va fi dărâmat niciodată.
De ce? Pentru că… Hristos Isus însuși fiind piatra unghiulară, în care întreaga structură, fiind unită între ele,
Fundația acestei structuri a fost pusă de apostoli și profeți. Această clădire nu este încă terminată. Evreii și neamurile deopotrivă sunt aduși în Împărăția lui Dumnezeu…unul câte unul.
Pe rând suntem împăcați cu Dumnezeu prin Hristos, de la străini la cetățeni și de la străini la familie.
Paul folosește aici o progresie. Mai întâi el scrie că eram străini. În antichitate, aceștia erau oamenii care veneau într-un oraș înconjurat de ziduri pentru a face afaceri, dar nu aveau dreptul legal de a rămâne. Isus îi aduce pe străini în cetatea înconjurată de ziduri a Împărăției lui Dumnezeu și ne face cetățeni. Apoi El merge chiar mai departe. Pavel explică faptul că noi eram străini. Aceștia erau cei cărora li se putea permite să locuiască pentru o perioadă scurtă de timp în casa cuiva, dar nu erau membri ai familiei și, după ce trecea o perioadă scurtă de timp, trebuiau să plece. Dar Isus Hristos ne face membri ai familiei lui Dumnezeu.
Eram străini ilegali deveniți cetățeni și apoi străini deveniți familie. Pentru noi, Sfânta Sfintelor este casa lui Dumnezeu. Putem avea acces la Tatăl nostru ceresc tot timpul datorită a ceea ce a făcut Isus pentru noi.
Laudă Domnului pentru lucrarea Sa minunată de reconciliere.
Eram un popor fără trecut, fără prezent, fără viitor, fără Dumnezeu și fără speranță. Eram un popor care se afla sub mânia lui Dumnezeu.
Acum, datorită lui Isus, avem un
-Pasat… zidit pe temelia apostolilor și profeților,
-Prezent… suntem concetățeni cu sfinții și membri ai casei lui Dumnezeu
-Future… fiind zidiți împreună într-o locuință pentru Dumnezeu prin Duhul Sfânt.
Avem un Dumnezeu… Ieremia 31:33
Dar acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune Legea Mea în ei și o voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu.
-Noi avem nădejde… Romani 15:13
Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea în credință, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să abundați în nădejde.