Am conceput oare o mai mare pierdere de timp și de energie decât alergarea maratonului? Vă cer un prieten.
Acest prieten se va antrena în curând pentru maratonul de la New York și se va antrena pentru un interval de 20 de săptămâni. Când își va fi terminat toate antrenamentele, își va fi pus gheață pe răni și își va fi pregătit corpul pentru traseul brutal, va fi gata să atingă un obiectiv care nu are niciun sens în sine și nu oferă beneficii nimănui. La fel ca alte jumătate de milion de persoane din această țară în fiecare an, el va fi muncit cel puțin 100 de ore (și poate chiar mai mult) la o slujbă neplătită cu jumătate de normă, doar pentru a putea străbate o distanță arbitrară stabilită în urmă cu un secol pentru a mulțumi o putere arbitrară. Douăzeci și șase de mile și 385 de yarzi: intervalul dintre fereastra grădiniței regale de la Castelul Windsor și loja regală de la Shepherd’s Bush.
O mulțime de oameni îl vor aclama, dar permiteți-mi să spun asta acum, pentru ca nimeni să nu ajungă să fie dezamăgit: Eu nu voi fi printre acei oameni care îl aclamă, pentru că acei oameni sunt nebuni.
Unii vor citi asta ca pe un #slatepitch și vor spune că este doar o modalitate pentru mine de a face troll pentru clicuri, ca și cum a-i numi pe alergători nebuni ar fi ca și cum ai spune că plăcinta este supraestimată sau că constelațiile sunt nașpa. Dar logica merge în sens invers: Alergătorii sunt cei care au mers împotriva curentului; alergătorii sunt cei care au încercat să facă din punctul lor de vedere ciudat o virtute; alergătorii sunt cei care cer atenție pentru tot timpul pe care îl petrec într-o locomoție inutilă; alergătorii sunt cei care ne trollează pe toți ceilalți. Maratonul trebuie să fie cel mai mare #slatepitch din toate timpurile.
Argumentul împotriva maratonului – și pentru ca oamenii să facă ceva mai bun cu timpul lor – este atât de evident încât chiar nu ar trebui să fie nevoie să îi dăm glas. Într-o lume dreaptă și sănătoasă la cap, povara probei ar cădea în partea cealaltă, pe toți maniacii care consumă atât de mult efort în acest hobby riscant și nefolositor. Gândiți-vă că aproximativ 550.000 de americani vor alerga unul în acest an, antrenându-se până la cinci sau șase zile pe săptămână timp de cinci sau șase luni. Asta înseamnă că vor fi dedicat ceva de genul 100 de milioane de ore acestei alergări departe de bunul simț. Altfel spus, vor fi petrecut 11.000 de ani și 150 de vieți omenești.
Gândiți-vă la toate celelalte lucruri pe care le-am putea realiza în acele ore petrecute în pregătire. Jumătate de milion de americani ar putea vorbi un pic de arabă. Jumătate de milion de americani ar putea învăța programarea calculatoarelor, poate suficient de bine pentru a începe o nouă carieră. Jumătate de milion de americani ar putea să se dedice ajutorării în cantinele pentru săraci, sau fortificării digurilor, sau memorării de sonete, sau jocului Google Image Labeler. Jumătate de milion de americani ar putea face ceva cu adevărat benefic pentru ei înșiși, pentru vecinii lor sau pentru întreaga țară.
În schimb, ei aleargă și aleargă și aleargă și apoi mai aleargă puțin.
De ce fug? Nu am nici o idee.
Sper că nu e vorba că oamenii aleargă în maratoane pentru a-și îmbunătăți sănătatea. Toate dovezile merg în direcția opusă: Pregătirea pentru o cursă de 26 de mile îți distruge corpul. „Folosiți-vă zilele în care nu alergați pentru a vă odihni și a vă recupera”, sfătuiește un site de antrenament. „Puneți gheață pe orice durere, în special în genunchi sau tibii (cele mai frecvente) de patru ori pe zi. … Leziunile apar adesea pe furiș fără avertisment”. Asta sună mai degrabă a autoabuz decât a autoîmbunătățire.
Într-adevăr, s-a acumulat acum o literatură vastă și îngrijorătoare despre efectele nocive ale alergării la maraton. Studiile constată că până la 1 din 12 participanți ajung să solicite ajutor medical în timpul cursei. (La evenimentele cu vreme caldă, alergătorii pot ajunge să „cadă ca muștele”.) Până la patru cincimi raportează că au avut probleme gastrointestinale, cum ar fi balonare, crampe, vărsături, diaree și incontinență fecală în timpul cursei. Unii alergători suferă de otrăvire cu sânge. Alții trebuie să îndure un blitz de afecțiuni dermatologice: sfârcuri dureroase (care afectează până la 1 din 6 în ziua cursei); iritații (încă 1 din 6); bășici (1 din 3); și degetul de la picior al alergătorului (1 din 40). Având în vedere toate riscurile, nu este de mirare că unii organizatori de maratoane au cerut medicilor să se încorporeze ca participanți la cursă, astfel încât să poată îngriji rapid alergătorii care se prăbușesc.
Când cercetătorii iau în considerare toate leziunile care se acumulează în timpul perioadei de antrenament – și nu doar în ziua maratonului în sine – ei găsesc un motiv și mai mare de alarmă. Un studiu a analizat 255 de participanți la un program de antrenament prelungit de 32 de săptămâni pentru maraton și a constatat că 90 dintre ei – adică 35 la sută – au suferit leziuni de „suprasolicitare”. (Printre cele mai frecvente afecțiuni de antrenament se numără durerile anterioare ale genunchiului, tendinita lui Ahile, tibia și fracturile de stres). Un alt grup de cercetare a chestionat 725 de bărbați care au participat la maratonul de la Rotterdam din 2005 și a constatat că mai mult de jumătate dintre ei au suferit o accidentare la alergare pe parcursul anului. Dintre cei care au suferit o nouă accidentare în luna premergătoare cursei, un sfert încă mai sufereau, într-o oarecare măsură, trei luni mai târziu.
În timpul maratonului au loc decese, dar mă bucur să spun că sunt foarte, foarte rare. Cele mai multe afecțiuni ale alergătorilor vor fi temporare; pe de altă parte, majoritatea alergătorilor nu vor avea niciun beneficiu de pus în balanță cu aceste costuri modeste. Chiar dacă nu-și ruinează genunchii, nu-și răsucesc gleznele sau nu-și lovesc degetele de la picioare în timpul antrenamentelor, hobby-ul lor săptămânal nu va contribui prea mult la sănătatea lor. Maratoniștii nu reușesc să slăbească, de regulă, și, deși exercițiile aerobice pot fi bune pentru inimă, efectuarea unei cantități uriașe de exerciții aerobice aduce, în cel mai bun caz, randamente din ce în ce mai mici.
Sportul nu este doar periculos, ci și extravagant. Costă mai mult de 250 de dolari doar pentru a te înscrie la maratonul din New York și pentru a avea șansa de a-ți freca sfârcurile alături de alte 50.000 de persoane. Între timp, cea mai veche formă de exerciții fizice a omenirii a dat naștere unei industrii de miliarde de dolari în domeniul încălțămintei. Chiar și eforturile de a reduce sportul la elementele fundamentale au fost absorbite de acest marketing, astfel încât acum există un set de produse la prețuri ridicate cunoscute, în mod improbabil, sub numele de „pantofi de alergare desculți”.
Am impresia că maratoniștii se consideră a fi niște tipi curajoși, motivați, care preferă să se antreneze și să facă lucruri decât să stea să se uite la videoclipuri pe Facebook. Într-adevăr, ei vor nota adesea faptul că au realizat ceva (am putea considera acest lucru drept „a se da mari”) pe rețelele de socializare. Pentru ei, urmărirea de a alerga 26 de mile poate avea mai puțin de-a face cu vreo recompensă funcțională decât cu simplul fapt de a fi trecut prin antrenament în primul rând. Este un exercițiu de voință, nu unul de scop; maratonistul vede realizarea ca pe o virtute de sine stătătoare – cum ar fi escaladarea Everestului pentru că este acolo.
Este revelator faptul că această monomanie este recompensată – de fiecare dată, cu mulțimi care aplaudă și like-uri pe Facebook – în ciuda lipsei sale de substanță. (Cel puțin Everestul are o priveliște!) Cred că forma în sine ne excită: Suntem atât de înfometați de modalități de a da dovadă de autodisciplină și de a ne regimenta timpul, încât orice obiectiv este bun, chiar și unul atât de imbecil precum maratonul. Acest lucru nu face decât să atragă atenția asupra oportunității irosite: Dacă vrem să sărbătorim actul de a ne pregăti pentru ceva greu – dacă suntem pregătiți să ne dedicăm, timp de cel puțin 100 de ore, unui antrenament regizat – atunci ar trebui să ne străduim pentru ceva mai bun. În loc să petrecem tot acel timp doar de dragul de a-l fi petrecut, haideți să urmărim un obiectiv care are un anumit sens în sine.
Acesta este spiritul Anti-Maratonului, prezentat săptămâna aceasta la Slate. Sperăm să recuperăm ideea de a munci din greu, astfel încât energia care se consumă în alergarea maratoanelor să poată fi folosită mai bine și mai durabil. Citiți totul despre acest proiect (și apoi alegeți un proiect și participați!) aici.