Jahiliyya

Islamul timpuriu

Jāhilīyya (Arabic: الجاهلیة) sau Epoca ignoranței este o terminologie din Coran și hadiths care se referă la stilul de viață, conduita și credințele arabilor înainte de apariția islamului în Arabia. Cuvântul „jahiliyya” este derivat din cuvântul „jahl” (ignoranță) care, împreună cu cognatele sale, erau folosite în poezia arabă înainte de islam. Cuvântul înseamnă literal lipsa de cunoaștere, dar această utilizare nu are astfel de implicații; mai degrabă se referă la un tip de comportament atât de arogant și egocentric încât nu se supune niciunei puteri, fie ea umană sau divină, corectă sau greșită.

În ansamblu, haditii în acest sens implică faptul că Profetul (s) și Imamii (a) au căutat să contracareze și să reformeze practicile reziduale ale Jahiliyya. Ei au criticat uneori prejudecata sau fanatismul Jahiliyya și uneori manifestările și instanțele sale specifice.

Potrivit unor hadith-uri, lipsa de cunoaștere a imamatului echivalează cu Jahiliyya: cel care moare fără să îl cunoască pe Imamul din timpul său, moare ca și cum ar fi trăit în epoca Jahiliyya. Acest lucru a fost menționat și în implorări.

Lexicologie

Cuvântul „jahiliyya” este derivat din cuvântul „jahl” (ignoranță), însemnând fie starea de a fi ignorant, fie un grup de oameni care sunt ignoranți.

În Coran

Cuvântul „Jahiliyya” este folosit de patru ori în Coran și, în toate cazurile, este reproșat și dezaprobat. Un astfel de ton dezaprobator este prezent și în alte versete coranice în care sunt folosite alte cognate ale cuvântului, cum ar fi „yajhalūn” (یجهلون , ei ignoră) și „jāhilūn/jāhilīn” (جاهلون/جاهلین , cei ignoranți). În general, Coranul indică o anumită perioadă a istoriei arabe de dinaintea islamului și o numește Epoca Ignoranței (Jahiliyya), deoarece oamenii au afișat comportamente ignorante (jahili).

• Coranul, 3:154, „ei gândesc despre Allah gânduri care nu erau adevărate, gândul ignoranței (jahiliyya)”, reproșează unor oameni din cauza unor gânduri neadevărate despre Dumnezeu. Al-Tabari consideră că versetul se referă la ipocriții care gândeau greșit despre Dumnezeu și despre Profet (s). Al-Tabrisi consideră că „gândul ignoranței” este gândul întreținut de ipocriți în sensul că Dumnezeu nu îl va ajuta pe Profet (s) și pe companionii săi. Cu toate acestea, ‘Allama Tabataba’i susține că „gândul ignoranței” se referă la gândul întreținut de unii musulmani că, pentru că s-au convertit la islam, ar trebui să câștige cu siguranță toate bătăliile, iar Dumnezeu este obligat să ajute necondiționat religia Sa și pe adepții săi.

• Coran, 5:50: „caută ei atunci o judecată a ignoranței (jahiliyya)?” Judecata ignoranței se referă la un fel de judecată capricioasă care nu se bazează pe nicio revelație sau pe o carte. Versetul îi cuprinde pe toți cei care caută o altă judecată decât cea a lui Dumnezeu. ‘Allama Tabataba’i a apelat la un hadith al Imamului al-Sadiq (a) pentru a concluziona că judecățile sunt fie divine, fie din ignoranță (jahiliyya).

• Coran, 33:33: „nu faceți o manifestare orbitoare, ca cea din vremurile anterioare ale ignoranței”. Soțiilor Profetului (s), precum și altor femei musulmane, le este interzis prin acest verset să se afișeze așa cum se afișau femeile din epoca Jahiliyya, cum ar fi mersul arogant sau arătându-și podoabele bărbaților.

• Coranul, 48:26: „când necredincioșii au instaurat în inimile lor zelotria, zelotria ignoranței (Jahiliyya)”. „Zelotismul ignoranței” se referă la fanatismul arabilor din Epoca Ignoranței pentru idolii lor care îi împiedicau să gândească luminat, cum ar fi să se gândească la mesajul Profetului (s). Potrivit lui Fakhr al-Din al-Razi, fanatismul este un caracter personal rău, iar „fanatismul ignoranței” este de două ori mai rău.

Câteva tradiții și practici ale Jahiliyya

Iată câteva tradiții și practici ale Jahiliyya la care Qur’an a făcut referire:

În hadisuri

Modul în care cuvântul „jahiliyya” este folosit în hadisuri arată că era un cuvânt comun folosit pentru a se referi la anumite moravuri și comportamente înainte de bi’tha Profetului (s). În general, hadith-urile implică faptul că Profetul (s) și Imamii (a) au căutat să contracareze reziduurile gândurilor și practicilor Jahiliyya în rândul musulmanilor. Uneori au reproșat fundamentele acesteia, cum ar fi prejudecățile și fanatismul Jahiliyya, iar alteori au ilustrat și criticat cazuri particulare ale gândurilor și practicilor asociate acesteia.

Câteva hadith-uri arată că însoțitorii Profetului (s) treceau uneori în revistă amintirile legate de viața și cultura lor din timpul Epocii Ignoranței. Profetul (s) le-a spus că, dacă se angajează în mod corect față de islam, nu vor fi pedepsiți pentru ceea ce au făcut în perioada Jahiliyya, deși le-a ordonat să se angajeze față de pactele pe care le făcuseră în timpul Jahiliyya.

Câteva dintre predicile Imamului ‘Ali (a) implică faptul că, în timpul Jahiliyya, oamenii arabilor aveau mâncăruri și băuturi neplăcute, precum și relații familiale și sociale nepotrivite; în general, aveau stiluri de viață nepotrivite, dezgustătoare. Observații similare sunt făcute de Ja’far b. Abi Talib – șeful musulmanilor în migrația spre Abisinia – față de regele Abisiniei. Observații similare sunt făcute și de Fatima al-Zahra (a) în discursul ei din Moscheea Profetului după moartea acestuia.

În haditii șiiți, următoarele sunt menționate ca exemple de practici Jahiliyya:

• Zelotismul Jahiliyya

• Să iei partea răufăcătorilor din propriul trib în detrimentul oamenilor drepți din alte triburi atunci când a existat o ceartă. între cei doi

• Băutul vinului

• Nu face nici un testament înainte de moarte

• Folirea sângelui de ‘aqiqa (un animal, cum ar fi o oaie sau o vacă, sacrificat în scopuri caritabile după nașterea unui copil) pe capul nou-născutului

• Mâncând mâncare în casa unei persoane care plângea pierderea persoanei iubite.

Relația dintre Imamat și Jahiliyya

Potrivit hadith-urilor șiite, ignorarea propriului Imam este echivalentă cu Jahiliyya. Tema apare, de asemenea, în unele implorări; de exemplu, în implorarea pentru Ocârmuirea Imamului al-Mahdi (a), i se cere lui Dumnezeu să nu-l lase pe cineva să moară cu moartea ignoranței.

De asemenea, unii haditi șiiți au luat dușmănia față de Imamul ‘Ali (a) ca fiind cauza morții Jahiliyya. Mai mult, conform unor hadith-uri, atunci când Imam al-Mahdi (a) va apărea, la fel ca și Profetul (s) în primele zile ale islamului, el va încerca să combată Jahiliyya.

Vederea orientaliștilor

Orientaliștii contemporani și, în special, cercetătorii în domeniul studiilor islamice și arabe, precum și al studiilor despre Profet (s) și Coran, aruncă mai multă lumină asupra conceptului de Jahiliyya.

Punctul de vedere al lui Goldziher

Orientalistul maghiar, Ignác Goldziher, care a studiat poezia și cultura Jahiliyya, a considerat că „jahl” aici nu înseamnă ignoranță în opoziție cu cunoașterea, ci mai degrabă că este opus lui „hilm” (arabă: حلم), care înseamnă înțelepciune și raționalitate. Prin urmare, perioada Jahiliyya nu este o perioadă de lipsă de cunoaștere, ci mai degrabă a fost perioada barbariei și a rebeliunii, adică a violenței, a aroganței, a egoismului, a discuțiilor absurde și altele asemenea.

Deși punctul de vedere al lui Goldziher a fost mai târziu pus sub semnul întrebării, iar traducătorii de mai târziu ai Coranului nu au luat în considerare punctul său de vedere atunci când au tradus cuvântul „jahl” și cognatele sale, cercetările sale, precum și cercetările mai noi despre cultura arabă de dinainte de islam au furnizat material pentru cercetătorii de mai târziu.

Punctul de vedere al lui Izutsu

În cartea sa, Concepte etico-religioase în Coran, cercetătorul japonez de studii islamice, Toshihiko Izutsu, s-a bazat pe o cercetare bazată pe versete coranice și pe dovezi din hadith-uri și istorie pentru a dezvolta punctul de vedere al lui Godlziher, și a ajuns la concluzia că, în utilizarea coranică, cuvântul „jahl” și cognatele sale se referă la ostilitatea adversarilor Profetului (s) față de monoteism; aceștia credeau că monoteismul era o credință strictă și oneroasă. În timpul perioadei Jahiliyya, oamenii din lumea arabă nu îl considerau pe Allah ca fiind singurul zeu; mai degrabă credeau că exista o ierarhie de zei, niciunul dintre ei nu trebuia ascultat în mod absolut. Astfel, credința că Allah era unicul zeu ar fi făcut o schimbare drastică în concepția lor despre relația dintre Dumnezeu și oameni, deoarece cere ca cineva să fie ascultător necondiționat de unul și același Dumnezeu. De fapt, o astfel de supunere necesită renunțarea la aroganța și egoismul cuiva, în timp ce Jahiliyya presupune ideea de autonomie umană. Bazându-se pe versete din Coran, Izutsu a considerat că aroganța este la originea tuturor caracterelor Jahiliyya.

Punctul de vedere al lui Blachère

Régis Blachère, orientalistul francez, s-a preocupat de psihologia arabilor primitivi printr-un apel la datele din istoria literaturii arabe. În opinia sa, caracterele individuale și sociale ale arabilor din perioada Jahiliyya includeau violența, aroganța, iritabilitatea, pugnacitatea, căutarea faimei, ambiția, răzbunarea, nevoia de exhibiționism, lăudarea averii proprii și prodigalitatea.

Regândindu-se la punctul de vedere al lui Goldziher, Blachère spune că toate aceste manifestări psihologice au fost numite în ansamblu „Jahiliyya”. William Watt a vorbit despre toate aceste caractere ca despre „umanismul tribal”.

Mai mult, Rosenthal a comparat – pe lângă o investigație lexicologică a cuvântului „jahiliyya” – sursele evreiești și versetele coranice în această privință.

Jahiliyya după islam

Potrivit dovezilor din Coran și hadith-uri, precum și cercetărilor științifice, Jahiliyya nu a luat sfârșit odată cu apariția islamului, ci mai degrabă multe dintre reziduurile sale au rămas printre primii musulmani, astfel încât primele secole ale istoriei islamice pot fi numite pe bună dreptate perioada de conflict între cultura Jahiliyya și noile valori islamice.

Punctul de vedere al lui Ibn Taymiyya

În cartea sa, Iqtida’ al-sirat al-mustaqim mukhalafat asḥab al-jahim (conform căreia calea cea bună necesită opoziția față de oamenii Iadului), Ibn Taymiyya (d. 728/1327-8) a numit ignoranța de dinaintea Islamului „Jahiliyya absolută”, spre deosebire de ignoranța din timpul perioadei islamice, pe care a numit-o „Jahiliyya parțială”. El s-a referit la unele dintre exemplele sale din timpul său, cum ar fi practicile musulmanilor în cadrul sărbătorilor lor religioase care erau similare cu cele ale necredincioșilor.

Punctul de vedere al lui Muhammad b. ‘Abd al-Wahhab

Muhammad b. ‘Abd al-Wahhab (fondatorul wahhabismului, d. 1206/1791) credea că oamenii din întreaga lume, sau cel puțin oamenii din Arabia, se aflau încă în perioada Jahiliyya, deoarece credințele și practicile lor nu se bazau pe revelație.

Muhammad ‘Abduh și Muhammad Rashid Rida

La începutul secolului al XX-lea, unii reformiști islamici precum Muhammad ‘Abduh (d. 1323/1905) și Muhammad Rashid Rida (d. 1354/1935) au vorbit despre Jahiliyya modernă în Tafsir al-manar-ul lor. Aceștia susțineau că unii musulmani din perioada contemporană manifestă comportamente care sunt, din punct de vedere religios și etic, mai rele decât cele practicate în perioada Jahiliyya.

Punctul de vedere al lui Mawdudi

Ideea de „Jahiliyya modernă” a fost reînviată ca un concept independent de către unii savanți în ultimele decenii, în principal ca urmare a întâlnirii dintre lumea islamică și lumea modernă. Pentru prima dată în 1939, Sayyid Abu l-A’la al-Maududi (d. 1979), lider religios și politician pakistanez, a vorbit despre modernitate ca despre Jahiliyya modernă. El a intenționat ca acest termen să includă toate sistemele guvernamentale și punctele de vedere socio-politic care sunt incompatibile cu etica și culturile islamice. El a considerat atât lumea comunistă, cât și cea occidentală ca fiind exemple de Jahiliyya modernă. Punctele de vedere ale lui Mawdudi au circulat în lumea arabă prin traducerea lucrărilor sale în arabă în anii 1950.

Punctul de vedere al lui Sayyid Qutb

Eruditul religios și activistul politic egiptean, Sayyid Qutb (d. 1346 Sh./1966), a dezvoltat în mod remarcabil noțiunea de Jahiliyya modernă. În opinia sa, toate ideile, credințele, culturile și legile din lumea de astăzi sunt instanțe ale Jahiliyya. Din acest punct de vedere, Jahiliyya este un om care servește și se supune unui alt om, în timp ce islamul este un om care servește și se supune lui Dumnezeu. Astfel, cele două sunt ireconciliabile, iar pentru a stabili o societate islamică ar trebui să trecem de la Jahiliyya la Islam.

Punctul de vedere al lui Muhammad Qutb

Fratele lui Sayyid Qutb, Muhammad Qutb (d. 1344 Sh./1965), susține, de asemenea, că Jahiliyya constă în atitudinea psihologică de a refuza să accepte orice îndrumare din partea lui Dumnezeu și o atitudine comportamentală care refuză să acționeze în conformitate cu legile divine. Cu alte cuvinte, Jahiliyya constă în judecăți capricioase care pot apărea în orice perioadă și de către orice etnie. El susținea că Jahiliyya arabă era simplă și superficială, dar Jahiliyya modernă se bazează pe știință, cercetare, teoretizare și, în general, pe ceea ce a ajuns să fie numit progres și civilizație modernă. Muhammad Qutb a considerat Jahiliyya din secolul al XX-lea ca fiind rezultatul Jahiliyya din toate perioadele istoriei occidentale. În opinia sa, calea de eliberare de Jahiliyya modernă este eliberarea de cele două principii ale sale, și anume capitalismul și comunismul, și întoarcerea la islam.

Punctul de vedere al lui Shari’ati

‘Ali Shari’ati a vorbit, de asemenea, despre Jahiliyya în unele dintre lucrările sale, cum ar fi Bazgasht (Întoarcerea) și Ba mukhatabhayi ashna (Cu publicul familiar).

.