Abstract
Această analiză a sistemului de sănătate islandez trece în revistă evoluțiile în ceea ce privește organizarea și guvernanța sa, finanțarea sănătății, furnizarea de asistență medicală, reformele din domeniul sănătății și performanța sistemului de sănătate. Speranța de viață la naștere este ridicată, iar bărbații și femeile islandeze se bucură de o viață mai lungă în condiții bune de sănătate decât media europeană. Cu toate acestea, islandezii se îngrașă (mai mult de jumătate dintre islandezii adulți erau supraponderali sau obezi în 2004), iar consumul total de alcool a crescut considerabil din 1970. Sistemul de sănătate este un sistem mic, centrat pe stat, finanțat din fonduri publice, cu acoperire universală și cu o relație integrată cumpărător-furnizor în care statul, în calitate de plătitor, este și proprietarul majorității organizațiilor care furnizează servicii de sănătate. Centrul de excelență clinică al țării este Spitalul Universitar, Landspitali, din capitala Reykjavik, care, singur, reprezintă 70% din bugetul național total pentru serviciile spitalicești generale. Cu toate acestea, începând din 1990, sistemul de sănătate a devenit din ce în ce mai caracterizat de o economie mixtă a îngrijirii și furnizării de servicii, în care numărul și domeniul de aplicare al furnizorilor privați fără scop lucrativ și al celor cu scop lucrativ a crescut. În timp ce rezultatele în materie de sănătate ale Islandei sunt unele dintre cele mai bune dintre țările OCDE, sistemul de sănătate se confruntă cu provocări care implică sustenabilitatea financiară a sistemului actual în contextul îmbătrânirii populației, al noilor provocări în materie de sănătate publică (cum ar fi obezitatea) și al impactului continuu al colapsului financiar al țării din 2008. Cea mai importantă provocare este schimbarea modelului de utilizare a serviciilor de sănătate pentru a le îndepărta de la partea cea mai costisitoare a spectrului de servicii de sănătate și a le orienta spre alternative mai eficiente din punct de vedere al costurilor și mai eficace. În mare măsură, acest lucru va implica încercări reînnoite de a acorda prioritate îngrijirii primare ca prim punct de apel pentru pacienți și, eventual, de a introduce o funcție de control pentru medicii de familie pentru a modera utilizarea serviciilor de specialitate.