Până în acest moment, artropodele au dominat seria de nevertebrate ale săptămânii, așa că le voi da o pauză și mă voi îndrepta către un alt neam de nevertebrate: bureții (phylum Porifera).
Bureții provin dintr-o moștenire evolutivă foarte, foarte veche, iar nevertebrata din această săptămână provine din cea mai veche dintre cele vechi: Hexactinellida. Potrivit Muzeului de Istorie Naturală din Londra, acest grup de bureți reprezintă cele mai vechi organisme multicelulare din arhiva fosilă și s-au bucurat de „…diversitatea lor maximă în timpul Cretacicului (acum 99,6 – 65,5 milioane de ani), când acești bureți au format vastele recife din Marea Tethys.”
Cunoscuți sub numele de bureți de sticlă, sunt organisme exclusiv marine și se bucură de o distribuție la nivel mondial la adâncimi cuprinse între 10 și 6.000 de metri, deși sunt cel mai frecvent întâlniți în ape reci (2-11o C) pe substraturi de mare adâncime (>200 de metri), unde supraviețuiesc prin hrănire prin filtrare.
După cum sugerează și numele lor, Hexactinellida au o strânsă asociere cu „sticla” sub formă de siliciu și posedă schelete interne compuse din agregate de spiculețe de siliciu cu 6 vârfuri care formează o plasă rigidă.
După cum a descris cercetătorul Martin Dohrmann, aceste spiculețe „…au o simetrie triaxonică și cubică, (adică sunt compuse din trei axe care sunt dispuse în unghiuri drepte una față de cealaltă). Forma de bază a spiculelor este hexactinul, care are toate cele șase raze (două pe axă) complet dezvoltate – de unde și denumirea taxonomică, Hexactinellida.” Rezistența conferită de acest design este, probabil, unul dintre motivele pentru care acești bureți sunt capabili să supraviețuiască la adâncimi atât de zdrobitoare.
În timp ce structura scheletică a acestor bureți este clar definită, țesuturile moi adulte înconjurătoare sunt sincitare; celulele lor sunt fuzionate, rezultând o singură „mega-celulă” cu mulți nuclei, dar cu puține (sau deloc) granițe interne. O astfel de conectivitate intimă între celule are avantajele sale și s-a demonstrat că bureții pot folosi țesuturile sincitare pentru a propaga impulsuri electrice la fel ca un sistem nervos.
Pentru postul din această săptămână, mă concentrez asupra unui reprezentant deosebit de vizibil al Hexactinellida numit Euplectella aspergillum. Supranumit în mod colocvial „Coșul cu flori al lui Venus”, acest burete poate fi găsit în vestul Oceanului Pacific, în apropierea Insulelor Filipine, la adâncimi cuprinse între 100 și 1000 de metri, habitatul preferat fiind substraturile stâncoase de adâncime >500 de metri. Este simetric radial și prezintă o morfologie frumoasă de „vază” în formă de plasă, care atinge de obicei o înălțime între 10 – 30 cm.
Interiorul (spongocoelul) acestui organism remarcabil găzduiește uneori creveți abisali care intră în cavitate ca larve și care, în cele din urmă, devin prea mari pentru a ieși.
Ocazional, un mascul și o femelă de crevete se vor maturiza și vor rămâne prinși în același spongocoel și rapoarte anecdotice sugerează că specimenele de burete colectate cu astfel de perechi de creveți au fost în mod tradițional prezentate ca daruri de nuntă în Japonia pentru a simboliza jurământul „până când moartea ne va despărți.”
Referințe și lecturi suplimentare:
- Eupectella aspergillum (Coșul de flori al lui Venus) – Muzeul de Istorie Naturală, Londra
- Euplectella aspergillum – Enciclopedia Vieții.
- Hexactinellid Sponges – Encyclopedia of Life
- Dohrmann, M., A. G. Collins, și G. Wörheide. „New insights into the phylogeny of glass sponges (Porifera, Hexactinellida): monophyly of Lyssacinosida and Euplectellinae, and the phylogenetic position of Euretidae.” Molecular phylogenetics and evolution 52.1 (2009): 257-262.
- Dohrmann, Martin, et al. „Phylogeny and evolution of glass sponges (Porifera, Hexactinellida).” (Filogenia și evoluția bureților de sticlă (Porifera, Hexactinellida). Systematic Biology 57.3 (2008): 388-405.
- Dohrmann, Martin, et al. „Systematics and spicule evolution in dictyonal sponges (Hexactinellida: Sceptrulophora) with description of two new species.” Zoological Journal of the Linnean Society 163.4 (2011): 1003-1025.
- Soares, Beau McKenzie. Euplectella aspergillum. – Animal Diversity Web, University of Michigan.
- Wörheide, G., et al. „1 Deep Phylogeny and Evolution of Sponges (Phylum Porifera)”. Advances in marine biology 61 (2012): 1.
.