Din latină. institutio, -ōnis.
1. f. Înființare sau întemeiere a ceva.
2. f. Lucru înființat sau fondat.
3. f. Organism care îndeplinește o funcție de interes public, în special de caritate sau de învățământ.
4. f. Fiecare dintre organizațiile fundamentale ale unui stat, ale unei națiuni sau ale unei societăți. Instituție monarhică, a feudalismului.
5. f. desus. Instrucție, educație, învățătură.
6. f. pl. culegere metodică a principiilor sau a elementelor unei științe, arte etc.
7. f. pl. organe constituționale ale puterii suverane în cadrul unei națiuni.
instituție canonică
1. f. der. Acțiunea de a conferi canonic un beneficiu.
instituție corporativă
1. f. Der. Acțiunea de a pune pe cineva în posesia unui beneficiu.
instituție de moștenitor
1. f. Der. numire prin testament a persoanei care urmează să moștenească.
a fi o instituție
1. loc. verb. A avea într-un oraș, într-o societate, într-o adunare sau în orice altă grupare umană prestigiul datorat vechimii sau faptului de a poseda toate caracteristicile reprezentative ale acesteia.
.