Joan Didon’s On Keeping A Notebook
În povestirea Ioanei, există numeroase momente în care autorul are un eveniment clar identificat. Un astfel de eveniment este atunci când autorul începe cu un pasaj interesant, dar ambiguu, despre o femeie pe nume Estelle. Ea numește locația și persoanele implicate. Într-un alt paragraf, ea vorbește despre primul ei caiet, o tabletă Big Five, și despre motivul pentru care mama ei i l-a dăruit. Acest pasaj a descris ceea ce a fost prima ei însemnare și intuiția din spatele ei.
Un cadru descris în mod clar este atunci când autoarea a folosit detalii vii pentru a descrie scena cu Estelle: locația, persoanele din cameră și conversația. De asemenea, ea vorbește despre momentul în care a început să folosească un caiet, o tabletă Big Five. De asemenea, autoarea își notează locațiile în care vede lucruri. De exemplu, ea descrie cum se afla la Beverly Hills Hotel și își amintește că a văzut aceeași blondă de la Beverly Hills Hotel la Saks Fifth Avenue purtând o haină de nurcă. Cu toate acestea, scrierea autoarei poate fi confuză, deoarece ea schimbă în mod constant decorurile.
Joan folosește detalii vii pe tot parcursul povestirii sale. Un pasaj care mi s-a părut foarte descriptiv este cel despre femeia cu soțul născut în noaptea în care s-a scufundat Titanicul. Joan descrie soarele ca fiind „un soare de iarnă din California”. În continuare, ea vorbește în detaliu despre mahmureala ei, despre faptul că a dat peste un șarpe negru și încheie cu o conversație interesantă despre motivul pentru care femeia și-a părăsit soțul. Aceste detalii includeau ” un copilaș de șapte luni” și „1.000 de dolari pe lună pentru chirie”.
Autoarea menține un punct de vedere constant pe tot parcursul povestirii. Cititorul știe că ea vorbește tot timpul, deoarece ea este naratorul. Joan menține un ton care este curios. Ea pune în mod constant întrebări despre motivul pentru care scrie notițe și, între timp, împărtășește și explică diferite evenimente pe care le-a înregistrat.
Joan face mai multe observații de-a lungul povestirii despre scrierea notițelor. Ea spune că nu scrie notițe pentru a ține o evidență factuală. Ea ar scrie adesea notițe pe care „unii le-ar numi minciuni”. La un moment dat, ea afirmă că carnetele nu sunt doar despre alți oameni, ci și despre noi înșine. În concluzie, autoarea menționează în ultimele paragrafe că notițele au rolul de a ne ajuta pe noi înșine să ținem legătura cu totul, cu trecutul și cu prezentul. „Și presupun că păstrarea contactului este ceea ce înseamnă caietele.”
.