În septembrie 1993, legislativul sud-african a aprobat înființarea unui Consiliu Executiv de Tranziție (TEC) multipartit pentru a gestiona tranziția Africii de Sud către democrație. Două luni mai târziu, a fost aprobată Constituția interimară în baza căreia Africa de Sud urma să fie guvernată în perioada de tranziție. La 2 februarie 1994, președintele statului, F.W. de Klerk, a anunțat că vor avea loc alegeri. Partidele politice au primit un anumit termen pentru a se înregistra și doar 19 partide politice s-au înregistrat. Alegerile din 1994 au marcat sfârșitul Apartheidului în Africa de Sud. Alegerile la nivelul întregii țări au avut loc la 27 aprilie 1994 și au fost observate de un grup de observatori ai Commonwealth-ului (COG) format din 60 de membri și condus de un fost prim-ministru al Jamaicăi, Michael Manley.
Primile alegeri democratice din Africa de Sud din 1994 au fost o concluzie a patru ani de negocieri extinse, care au început în 1990, odată cu scoaterea de sub interdicție a mișcărilor de eliberare, inclusiv a Congresului Național African (ANC),a Partidului Comunist Sud-African (SACP) și a Congresului Panafricanist (PAC) și cu angajamentul de a ajunge la un acord negociat de către Partidul Naționalist (NP), aflat la putere la acea vreme.Perioada de tranziție de patru ani, din februarie 1990 până în aprilie 1994, a fost caracterizată de violențe politice între ANC și IFP, manifestate sub forma unui război de mică intensitate în ultimele două decenii. Elementele de dreapta din cadrul guvernului Partidului Național (NP) au folosit o strategie mai amenințătoare, care avea să aibă un efect influent asupra procesului de negociere și asupra acordului final: au înființat o „a treia forță” formată din agenți de securitate ai statului și au finanțat paramilitarii Partidului pentru Libertate Inkatha (IFP) pentru a ataca ANC și civilii. Procesul de tranziție din Africa de Sud și negocierile care au dus la alegeri au atras o atenție substanțială atât la nivel local, cât și internațional.
Au fost primele alegeri la care au putut vota toți sud-africanii, înregistrați pe o listă electorală comună. Alegerile s-au desfășurat sub conducerea Comisiei Electorale Independente (IEC).IEC este instituția responsabilă pentru desfășurarea și administrarea alegerilor. IEC a fost înființată în conformitate cu Constituția interimară din 1993 și, ulterior, prin legea parlamentară din 1996. Principalul obiectiv al IEC este de a consolida democrația constituțională prin desfășurarea de alegeri libere și corecte.
Elegerile au reprezentat sfârșitul unei lupte lungi și dure pentru libertate în Africa de Sud și o campanie internațională continuă împotriva Apartheidului. Alegerile generale pentru Adunarea Națională au fost contestate de 19 partide politice: Congresul Național African (ANC), Partidul Național (NP), Partidul Libertății Inkatha (IFP), Congresul Pan Africanist din Azania (PAC), Frontul Libertății (FF), Partidul Democrat (DP), Partidul Creștin Democrat African (ACDP), Partidul Musulman din Africa (AMP), Congresul Moderaților Africani (AMC), Partidul Dikwankwetla din Africa de Sud (DPSA), Partidul Federal (FP), Frontul Minorităților (MF), Organizația Sportivă pentru Contribuții Colective și Drepturi Egale (SOCCER), Mișcarea Democratică Africană (ADM), Partidul pentru Dreptul Femeilor la Pace (WRPP), Partidul Progresist Ximoko (XPP), Partidul Keep It Straight & Simple (KISS), Partidul Lista Muncitorilor (WLP) și Partidul Luso-Sud-african (LUSO).
În timpul campaniei electorale și în conformitate cu manifestul ANC, partidul s-a angajat să construiască o Africă de Sud non-rasială, non-sexistă și democratică. ANC a subliniat necesitatea de a onora drepturile lucrătorilor, de a elimina sărăcia rurală și de a acorda prioritate educației, locuințelor și serviciilor de sănătate. Partidul Național (NP) s-a caracterizat ca fiind partidul legii și al ordinii, susținând o economie de piață liberă și angajându-se pentru o democrație non-rasială în care drepturile minorităților și drepturile culturale vor fi protejate.
Partidul Libertății Inkatha (IFP) a pledat, de asemenea, pentru o economie liberă, precum și pentru eradicarea corupției, a exploatării și a intimidării. Acesta susținea egalitatea de șanse pentru toți și promovarea obiceiurilor și culturilor demne de urmat. Frontul Libertății (FF) susținea promovarea securității, a libertății și a coexistenței pașnice a volk-ului (poporului) afrikaner, Partidul Democrat (DP) susținea valoarea supremă a fiecărui individ și valoarea unei economii de piață libere, iar Congresul Panafricanist (PAC) s-a angajat pentru adevărata eliberare a poporului sud-african asuprit și exploatat.
La 26 aprilie 1994, a fost arborat noul drapel al Africii de Sud. Noua Constituție și noua Declarație a drepturilor din Africa de Sud au intrat în vigoare la 27 aprilie 1994. Sistemul de „homelands” pentru populația de culoare a fost abolit. Odată cu abolirea politicii de apartheid (separare) rasială, Nelson Mandela, a confirmat că populația Africii de Sud era în sfârșit liberă. Un total de 19,5 milioane de sud-africani au votat la primele alegeri democratice.
Congresul Național African (ANC), sub conducerea regretatului Nelson Mandela, a obținut marea majoritate a voturilor, cu 12 237 655 (62.9%), Partidul Național (NP) sub conducerea lui F W de Klerk a obținut 983 690 (22%) din voturile naționale, Partidul Libertății Inkatha (IFP) sub conducerea șefului Mangosuthu Buthelezi a obținut 2 058 294 (10%) din voturile naționale, Frontul Libertății (FF) sub conducerea lui Constand Viljoen a obținut 424 555 (2.17%) din voturile naționale, Partidul Democrat (DP) sub conducerea lui Zach de Beer a obținut 338 426 (1,73%) din voturile naționale, Congresul Panafricanist (PAC) a obținut 243 478 din voturile naționale (1,25%), iar Partidul Creștin Democrat African (ACDP) sub conducerea reverendului Kenneth Meshoe a obținut 88 104 din voturile naționale (0,45%). Observatorii internaționali au declarat că scrutinul a fost apreciabil de liber și corect.
ANC a obținut 252 de mandate în PN a obținut 82 de mandate, IFP a obținut 43 de mandate, FF a obținut 9 mandate, DP a obținut 7 mandate, PAC a obținut 5 mandate, iar ACDP a obținut doar 2 mandate în Adunarea Națională.
La 9 mai 1994, Nelson Mandela a fost ales de Adunarea Națională primul președinte sud-african de culoare. A doua zi, a fost învestit în funcția de șef de stat. În conformitate cu Constituția interimară, a fost format un Guvern de uniune națională (GUN), iar IFP, NP și ANC au fost reprezentate în Guvern proporțional cu numărul de locuri obținute de fiecare partid politic în alegeri. F W de Klerk (fost președinte al Africii de Sud) și Thabo Mbeki au fost numiți vicepreședinți. Liderul IFP, șeful Mangosuthu Buthelezi, a fost numit ministru al afacerilor interne. Cyril Ramaphosa, secretarul general al ANC la acea vreme, a fost ales să conducă Adunarea Constituțională. După instaurarea guvernului democratic, Africa de Sud a fost admisă în Organizația Unității Africane (OUA) și și-a reluat locul în Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU).
La 20 mai 1994, Senatul, aflat sub controlul ANC, după victoria acestuia în șapte din cele nouă provincii, s-a întrunit pentru prima dată. Sesiunea de deschidere a Parlamentului bicameral a avut loc patru zile mai târziu. Adunarea Constituțională s-a reunit și a fost însărcinată cu finalizarea textului Constituției. În iulie 1994, Africa de Sud a fost readmisă în Comunitatea Națiunilor.
<< Anterior Următorul >>