El Maleh Rachamim este o rugăciune evreiască pentru morți recitată în mod tradițional la înmormântări, precum și în timpul serviciului memorial Yizkor de Yom Kippur și în timpul celor trei festivaluri de pelerinaj. Tonul este dat de primele sale trei cuvinte: „Dumnezeu plin de compasiune”. Rugăciunea continuă cerându-i lui Dumnezeu să acorde pace sufletului celui dispărut și să-l lege în legăturile vieții veșnice. Când este rostită în public, El Maleh Rachamim este de obicei cântată pe o melodie obsedantă.
Există versiuni ale lui El Maleh Rachamim rostite în numele unei persoane, precum și versiuni rostite în numele unor grupuri specifice, cel mai frecvent victimele Holocaustului și soldații israelieni căzuți la datorie. Dar limbajul esențial este consecvent peste tot.
Versiunea recitată în numele unei femei individuale sună după cum urmează:
אֵל מָלֵא רַחֲמִים, שׁוֹכֵן בַּמְּרוֹמִים, הַמְצֵא מְנוּחָה נְכוֹנָה עַל כַּנְפֵי הַשְּׁכִינָה, בְּמַעֲלַת קְדוֹשִׁים קְדוֹשִׁים וּטְהוֹרִים כְּזֹהַר הָרָקִיעַ מַזְהִירִים, אֶת נִשְׁמַת (שם הנפטרת בת שם אביה) שֶׁהָלְכָה לְעוֹלָמָהּ, בַּעֲבוּר שֶׁבְּלִי שֶׁבְּלִי נֶדֶר אֶתֵּן צְדָקָה בְּעַד בְּעַד הַזְכַּרַת נִשְׁמָתָהּ, בְּגַן עֵדֶן תְּהֵא מְנוּחָתָהּ, לָכֵן לָכֵן בַּעַל בַּעַל הָרַחֲמִים יַסְתִּירֶהָ בְּסֵתֶר כְּנָפָיו לְעוֹלָמִים, וְיִצְרוֹר בִּצְרוֹר בִּצְרוֹר הַחַיִּים הַחַיִּים אֶת נִשְׁמָתָהּ, יי הוּא נַחֲלָתָהּ, וְתָנוּחַ בְּשָׁלוֹם בְּשָׁלוֹם עַל מִשְׁכָּבָהּ. וְנֹאמַר אָמֵן
Dumnezeu, plin de compasiune, care locuiești în înălțimi, dăruiește odihna cuvenită pe aripile prezenței divine, în înălțimile celor sfinți și puri care strălucesc ca splendoarea firmamentului, sufletului lui , care a plecat la odihna ei veșnică. Pentru aceasta, fără să fac un jurământ, voi face milostenie în contul amintirii sufletului ei, în Grădina Edenului va fi odihna ei. De aceea, stăpân al compasiunii, adăpostește-o la adăpostul aripilor tale pentru totdeauna și leagă-i sufletul în legăturile vieții. Dumnezeu este moștenirea ei, și fie ca ea să se odihnească în pace în locul ei de odihnă. Și să spunem: Amin.
Imaginile folosite în această bucată de liturghie sunt puternice și evocatoare. Ideea că sufletele celor dragi ai noștri continuă să fie legate de Dumnezeu în viața veșnică chiar și după moartea lor este adesea o sursă de mângâiere autentică pentru cei îndurerați. Dar, așa cum se întâmplă adesea în liturghia iudaică, limbajul din El Maleh Rachamim sugerează ceva și mai profund.
Expresia „adăpostul aripilor tale” este sayter k’nafav în ebraică. Cuvântul sayter (סתר) este mai frecvent tradus prin „ascuns” sau „secret”. În gândirea evreiască, hester panim – literal, „fața ascunsă” – derivă dintr-un verset din Deuteronom 31:18, în care Dumnezeu prezice că poporul evreu se va răzvrăti împotriva Torei și că, în acel moment, fața lui Dumnezeu va fi ascunsă de ei. Hester panim se referă la momente de provocare profundă, când prezența lui Dumnezeu este greu de discernut, sau când apelurile către Dumnezeu rămân fără răspuns, sau când pare că Dumnezeu nu este activ în desfășurarea istoriei. Hester panim este invocat în mod obișnuit în legătură cu Cartea Esterei (însuși numele Estera este un joc de cuvinte cu acest cuvânt), singura carte din Biblie în care nu apare numele lui Dumnezeu, și cu Holocaustul, o ilustrare la fel de puternică ca oricare alta a faptului că, în momente deosebit de întunecate, se poate simți ca și cum prezența lui Dumnezeu este eclipsată.
Următoarea frază a rugăciunii face referire la legăturile vieții – tz’ror hachayim, în ebraică. Și aici, asocierea mai obișnuită a acestui cuvânt este una negativă. Tzar înseamnă necaz, sau mai precis „îngustime”. Evenimentul seminal din istoria evreiască a fost răscumpărarea de către Dumnezeu a poporului lui Israel din sclavia din Egipt. În ebraică, Egipt este redat prin miztrayim – literalmente „din locul îngust”. Dar, în acest caz, îngustimea a fost inversată într-o imagine pozitivă, îmbrățișarea strânsă a vieții veșnice.
În momentele de durere profundă, ne putem simți adesea ca și cum prezența lui Dumnezeu este eclipsată și ne aflăm într-un loc îngust. Cu toate acestea, El Maleh Rachamim reface subtil ambele sentimente naturale: Ascunderea lui Dumnezeu devine un loc de adăpost și refugiu, iar locul îngust devine unul de legare la o forță de viață infinită.
Ca și mai cunoscutul Kaddish al îndoliatului – care poate fi citit nu doar ca o simplă expresie de laudă, ci și ca o cerere ca Dumnezeu să devină mare în fața frângerii morții – El Maleh Rachamim folosește o subtilitate a limbajului pentru a recunoaște atât constrângerea și goliciunea provocate de pierdere, rugându-se în același timp pentru remedierea ei.