Ce este un ecoist?
Un ecoist este cel mai ușor de definit ca fiind o persoană care este predispusă să se afle în relații cu narcisiști, fie în relații externe, fie manifestându-se intern ca o persoană care se luptă să existe ca persoană de sine stătătoare. În forma sa cea mai benignă, poate produce trăsături de supunere, de mulțumire a oamenilor și de a nu-și exprima propriile gânduri și dorințe. În forma sa cea mai extremă, poate descrie o patologie – o patologie care duce la un mod de viață în care individul renunță la vocea sa, la propria existență și la propria inițiativă, și poate provoca o izolare completă față de ceilalți. Termenul narcisism își are originea în investigațiile psihanalitice asupra indivizilor care se prezintă asemenea personajului Narcis (care se îndrăgostește în mod faimos de reflexia sa) din versiunea lui Ovidiu a mitului lui Echo și Narcis. Ecoiștii se aseamănă mai mult cu personajul mai puțin cunoscut și adesea redus la tăcere și marginalizat, Echo, căruia i se aruncă un blestem prin care își pierde abilitatea de a-și exprima gândurile și poate doar să le repete pe cele ale lui Narcis, creatura de care este sortită să se îndrăgostească și care nu o poate iubi niciodată înapoi.
Cum poate cineva să recunoască dacă este un ecoist?
Nu există în acest stadiu criterii oficiale de diagnosticare a ecoismului, dar cineva poate fi avertizat asupra ecoismului la el însuși sau la alții atunci când observă o combinație a unora dintre următoarele caracteristici;
- relații repetate cu parteneri sau prieteni narcisiști
- o incapacitate de a părăsi o relație dăunătoare cu un alt narcisist sau incapacitatea de a pune limite
- o teamă de a-și exprima cu voce tare gândurile sau opiniile
- persecutarea de sine și sentimentul de rușine pentru că a vorbit cu voce tare
- nevoia de a căuta aprobarea și de a face ceea ce cred ceilalți mai degrabă decât de a face ceea ce se simte bine; acest lucru poate avea ca rezultat și faptul că nu se știe ce se simte corect
- experimentarea unei anumite plăceri, confort, sau familiaritate în suferința în mâinile unui narcisist
- o teamă paralizantă de a-i supăra pe ceilalți prin atragerea atenției asupra cererilor sau comportamentelor sale nerezonabile
- comportamente defensive sau de evitare care au ca rezultat de la faptul că a avut un părinte narcisist care l-a făcut mereu pe ecologist să se simtă ca și cum ar trebui să meargă pe coji de ouă pentru a nu provoca o reacție sau un atac
- neputința de a vorbi într-un grup
- o pricină…nă la a fi ratat, lăsat pe dinafară, trecut cu vederea sau ignorat
- autopersecutarea și autocritica constantă
- o persoană izolată de ceilalți care are o absență de relații hrănitoare în care există spațiu pentru a crește, a se dezvolta și a împărtăși agenția și responsabilitatea
- o persoană care pare să desfășoare acțiuni crude sau sadice la voia altcuiva, fără niciun sentiment de responsabilitate (o slugă prin care se instaurează răul și teroarea). O astfel de persoană ar putea fi auzită spunând „ei bine, am făcut-o pentru că X mi-a spus să o fac…”.
Știm ce determină dacă devenim ecologiști sau nu? Este vorba de natură sau de educație?
Pentru că identificarea ecoismului ca o problemă reală este atât de recentă și nouă, mai sunt încă multe cercetări de efectuat în ceea ce privește cauzalitatea. În acest stadiu, educația joacă cu siguranță un rol în dezvoltarea de către individ a unei voci proprii. Dacă individul este copilul unui părinte narcisist care își impune propria voință asupra identității în evoluție a copilului, va fi dificil pentru acel copil să își asculte sau să își cunoască gândurile și dorințele. Aceeași experiență poate avea ca rezultat un narcisist care își asumă dorința părintelui de a fi produs un copil „special”, repetând același comportament ca și părintele și crezându-se special sau mai important decât ceilalți. Nu este clar în acest stadiu dacă există ceva înnăscut care să influențeze dacă un astfel de copil ar putea ajunge să manifeste narcisism sau ecoism. Se întâmplă adesea ca frații acelorași părinți să preia roluri similare și să imite relația dintre un partener narcisist și unul care îi permite acest lucru prin faptul că este ecoist.
Cultura și genul – există mai mulți ecoiști în anumite grupuri?
Din nou, sunt necesare mult mai multe cercetări atât pentru gen, cât și pentru determinarea factorilor culturali. Într-adevăr, mai multe femei se prezintă în terapie ca ecoiste, iar acest lucru ar putea fi un rezultat al dominației și moștenirii patriarhale. Pot exista și alți factori care să explice de ce este mai puțin probabil ca bărbații să apeleze la terapie pentru ecoism, inclusiv rușinea de a se simți slabi sau „non-masculini”. În culturile în care se pune mai puțin accent pe creșterea comună a copiilor sau în care genul și statutul sunt factori care influențează puternic relațiile de putere, ecoismul și narcisismul pot fi mai puțin vizibile și pot fi trecute drept „ordinea naturală a lucrurilor”. Există, de asemenea, culturi în care se consideră că este potrivit să suferi în tăcere sau în care căutarea de ajutor este prost văzută. Ecoismul poate fi, de asemenea, o modalitate de a înțelege spălarea creierului și de a oferi o perspectivă asupra politicii mondiale sau chiar asupra situațiilor în care indivizii săvârșesc acte de rău sau de teroare care îi pun pe ei înșiși și pe alții în pericol în numele unei persoane sau organizații puternice. Mai multe cercetări în aceste domenii sunt vitale.
Există astăzi mai mulți ecoiști decât în trecut?
Este imposibil de spus, deoarece ecoiștii au rămas invizibili sau „neauziți” până în vremuri recente. Expresii precum „co-dependent” și „facilitator” au contribuit la faptul că ecoistul a fost ratat ca subiect de sine stătător și la faptul că nu a primit ajutorul de care avea nevoie pentru a-și înțelege rolul în dinamica relațională și configurațiile din lumea sa internă.
Ecoismul este un fenomen de sine stătător?
Câțiva experți, inclusiv Malkin, susțin că ecoismul există pe un spectru cu narcisismul la un capăt și ecoismul la celălalt, totuși, eu nu sunt de acord cu acest lucru și văd ecoismul ca pe un fenomen de sine stătător care există ca parte a ceea ce eu numesc complexul narcisist echoistic (ENC). Principala dovadă este că oriunde găsești ecoism, găsești narcisism. Munca mea cu pacienții ecoiști în ultimii opt ani de cercetare și de scriere a cărții arată că aproape întotdeauna există un părinte narcisist în fundal și că ecoiștii caută narcisiștii în mod inconștient, ca o repetiție-compulsie și pentru a evita să aibă durerea care apare atunci când trebuie să se confrunte cu propriile modele de relații interne și externe.
Care este mai exact legătura dintre ecoism și narcisism?
Dacă ne întoarcem la mit, Eco are nevoie de Narcis pentru a exista, iar când acesta încetează să mai relaționeze cu ea, ea se estompează și moare. Dacă înțelegem ecoismul și narcisismul ca fiind distincte unul de celălalt, putem lucra cu ambele persoane pentru a analiza ce caută de la celălalt și, prin terapie, să abordăm și să ne recuperăm din relațiile toxice. Atunci când există o figură puternic stabilită în lumea internă a ecoistului, aceasta are adesea impactul de a-l reduce la tăcere și de a-l împiedica să relaționeze cu oricine altcineva, inclusiv cu un terapeut. La fel ca blestemul aruncat asupra lui Echo în mit, incapacitatea de a vorbi pentru a atrage atenția asupra situației sale și de a se face auzită, este soarta ecoistului redus la tăcere.
Alți critici spun că așa-zișii ecoiști sunt doar oameni pasivi, timizi sau nesiguri. Distincția dintre echiști și indivizii pasivi/timizi sau depresivi ține în mod specific de relaționare. Deși cauze diferite pot duce la manifestări sau „simptome” similare, dacă individul are un istoric de relații cu narcisiști, acest lucru indică un individ ecoist. Munca terapeutică pentru a înțelege acest lucru și pentru a forma un tip nou și diferit de relație cu pacientul necesită recunoașterea ecoismului ca fiind distinct de alte manifestări depresive.
Care sunt cele mai dăunătoare efecte ale faptului de a fi ecoist? Există beneficii?
Nu există beneficii reale, ci, în schimb, există apărări care îi permit individului ecoist să evite anxietatea creată de asumarea libertății și responsabilității de agenție și de impact asupra celorlalți în lume. Ecoiștii pot simți, de asemenea, o oarecare ușurare prin faptul că nu trebuie să fie subiectul interesului nimănui – permițându-i partenerului narcisist să conducă, să fie în centrul atenției și să ia toate deciziile.
Exemplu de client
În exemplul următor, vedem cum echoismul îl afectează pe James.
James, 26 de ani, student la filosofie, a fost în terapie timp de două luni. I se părea dificil să ia contact cu terapeutul și să rămână prezent în ședințe, cu excepția cazului în care vorbea despre partenera sa Clare. Clare era, spunea el, incredibil de frumoasă și mult mai inteligentă decât el; era sofisticată și hotărâtă, iar când se simțea iubit de ea era cel mai uimitor sentiment din lume. Din nefericire, însă, în cea mai mare parte a timpului ea era indisponibilă; spunea că îl iubește, apoi – când el începea să se simtă ușurat – spunea că nu era sigură că este adevărat sau că ar putea iubi pe cineva.
El găsise o foaie de hârtie pe care ea îi scrisese numele în partea de sus și enumerase acele lucruri pe care ea le considera pozitive și negative despre el. Încercase să schimbe unele dintre lucrurile negative, dar altele erau imposibil de schimbat, cum ar fi sentimentul ei că el provenea dintr-un mediu mai puțin bogat și influent decât ea. Clare făcea promisiuni și le încălca în mod constant. Când ieșeau împreună, ea își întorcea atenția de la James și zâmbea și se uita la alți bărbați într-un mod care îl făcea pe James să se simtă nesigur și inadecvat. Când a încercat să abordeze această problemă cu ea, ea s-a înfuriat și i-a spus că dacă nu o plăcea așa cum era, ar trebui să plece.
James a simțit o disperare crescândă. Își schimba în mod constant viața pentru a se potrivi în jurul lui Clare și pentru a face ceea ce voia ea și, deși existau momente de plăcere autentică, acestea deveneau din ce în ce mai puține și începuse să simtă că o zi bună era ziua în care împărtășeau un moment plăcut, o scurtă acalmie în mijlocul a ceea ce părea a fi o furtună continuă. Era, spunea el, înfometat doar de o bucățică de afecțiune, iar faptul că o primea era suficient pentru a se agăța de ea până la următoarea. El a spus că energia sa era epuizată, prietenii săi deveniseră supărați pe el pentru că îi neglija, iar el se simțea fără speranță.
Ce pot face oamenii care sunt grav afectați de tendințele lor ecotice pentru a le modera, sau cel puțin pentru a le atenua efectele?
Înțelegerea și conștientizarea sunt esențiale. Citirea despre ecoism poate ajuta la orientarea ecologiștilor către un terapeut care înțelege ecoismul și îi poate ajuta să își recunoască trăsăturile ecologiste. Ecoiștii sunt predispuși să fie trecuți cu vederea și, în trecut, au fost chiar confundați cu narcisiștii înșiși. Prin urmare, este esențială o abordare nuanțată a tratamentului. Așteptarea ca un ecoist să părăsească o relație narcisistă sau să pună noi limite fără un terapeut sau o rețea informată de persoane (cum ar fi un grup de colegi de suferință) poate lăsa ecoistul și mai izolat, lipsit de sprijin și fără puterea internă și instrumentele necesare pentru a se descurca fără narcisist. Informarea și sprijinul corect sunt esențiale.
Cum poate un ecoist să-și țină sub control tendințele ecotice sau să lucreze asupra lor în terapie?
Ideea de a ține tendințele sub control este una complexă, deoarece o mare parte din ceea ce se întâmplă și care îl ține pe ecoist în capcană este inconștient și a devenit adesea un mod de a fi stabilit din copilărie. Petrecerea timpului cu un terapeut și analiza a ceea ce se întâmplă în mintea individuală a fiecărui ecoist, în mod conștient și inconștient, creează o oportunitate de a vedea ce duce la tipul de gândire care le perpetuează ecoismul. În aproape toate mințile ecoiștilor, există o voce interioară care nu numai că este critică și punitivă, dar care pare a fi o autoritate asupra sinelui. Se comportă ca și cum ar fi superego-ul (sau conștiința), dar în loc să lucreze pentru a-l ajuta pe individ să ia decizii bune și sănătoase, aceasta îl avertizează împotriva oricărui lucru care ar putea permite creșterea sau ar putea propulsa ecoistul spre relații sănătoase în care vocea individului poate fi hrănită și auzită. Această voce internă acționează ca un zeu și pretinde că știe totul și că este superioară (pentru că este o voce narcisistă adesea interiorizată de la un părinte narcisist). Odată ce un ecouist în curs de recuperare este conștient de această voce și o poate deosebi de vocea sa emergentă, poate pune la îndoială autoritatea acesteia și poate lua mai multe decizii care sunt în interesul său.
În sfârșit…
Există acum multe cursuri care includ ecoutismul ca parte a formării sau a DPC întreprinse de terapeuți. Dacă credeți că sunteți un ecoist și căutați un terapeut care să înțeleagă ecoismul, nu ezitați să îl întrebați dacă este familiarizat cu acest termen.
Ecoiștii sunt adesea foarte creativi și se exprimă mai confortabil prin alte forme de artă. Dacă vi se pare dificil să vorbiți cu voce tare, este posibil să doriți să aduceți în terapie lucruri care să vă ajute să comunicați aspecte ale dvs. până când vă veți simți mai încrezător. Acestea ar putea include picturi, poezii, scriere creativă, etc. Din nou, merită să discutați acest lucru în cadrul unui contact inițial sau al unei evaluări cu un terapeut.
Dacă simțiți că nu sunteți persoana cu pricina, sau că ați irosi timpul prețios al cuiva, sau că sunteți mai puțin important sau mai puțin valoros decât alții, și vă faceți griji că ceea ce aveți de spus nu este relevant, aproape sigur trebuie să căutați ajutor și să găsiți un terapeut care se angajează să vă ajute; să vă înțelegeți pe dumneavoastră și rolurile dumneavoastră în relații. Dacă vă puteți referi la trei sau mai multe dintre trăsăturile de mai sus și, în principal, dacă vă aflați într-o relație de lungă durată sau dacă aveți relații repetate cu narcisiști, este foarte posibil să fiți un ecouist.
.