Explicăm ce este o teocrație și cine exercită puterea în această formă de guvernare. De asemenea, originea, caracteristicile și exemplele sale.
Ce este o teocrație
O teocrație este o formă de guvernământ în care puterea politică și cea de stat sunt administrate de instituțiile religiei dominante în națiune. Adică, așa cum sugerează însuși numele (din grecescul theós, „zeu”, și kratos, „putere” sau „guvernare”), este vorba de guvernarea lui Dumnezeu sau, de fapt, a presupușilor săi reprezentanți pe pământ: o castă preoțească sau un monarh religios.
Aceasta înseamnă că, într-o societate teocratică, puterea de a ghida și de a ordona societatea este exercitată de instituțiile religioase, conform codurilor morale și sociale stabilite de dogma lor. Astfel, nu există nici o separare între legile statului și legile Bisericii sau, în orice caz, o separare foarte mică.
Multe monarhii pot fi, de asemenea, considerate teocrații, în sensul că regii sau împărații lor domnesc de drept divin, adică pentru că așa a rânduit Dumnezeu, sau că fac pe pământ voia Lui. În astfel de cazuri, clerul este, de asemenea, un actor social foarte influent în politică, în măsura în care autoritățile religioase sunt cele care își încoronează regii.
Vezi și: Monarhie
Caracteristicile unei teocrații
În general, când vorbim de o teocrație, ne gândim la următoarele caracteristici:
- Există o clasă preoțească puternică, care controlează direct sau indirect statul, prin intermediul căreia impune societății un punct de vedere mai mult sau mai puțin fundamentalist asupra problemelor morale, sociale și chiar politice și economice.
- Puterea se exercită în numele voinței divine, adică prin porunca lui Dumnezeu, și de aceea legile religioase se impun și ele ca legi politice.
- Nu există o separare între stat și religie.
Originea teocrației
Numeroase sate străvechi ancestrale erau guvernate de guvernarea șamanică, adică se bazau pe cunoștințele mistice ale preotului tribal în așa măsură încât el era cel care decidea conduita comunală: ce mâncare să mănânce și ce să nu mănânce, ce să facă cu străinii care intrau în sat, etc. O astfel de putere putea sau nu să fi fost împărțită cu vreun lider militar.
Cu toate acestea, cea mai timpurie formă de teocrație din tradiția occidentală se găsește în Pentateuhul biblic, în care leviții (urmașii lui Levi) formau o castă preoțească, a cărei conducere a precedat apariția regilor lui Israel.
Un alt exemplu este oferit de faraonii egipteni, care erau atât regi cât și preoți, sau chiar zei în sine, iar puterea lor în anumite perioade (ca în reformele din perioada amarniană) depindea în mare măsură de cea religioasă.
Exemple de teocrații
Nu este greu de găsit exemple de teocrație de-a lungul istoriei: Imperiul Sikh din India, domnia lui Dalai Lama în Tibet până la invazia chineză din 1951, sau Califatul otoman din 1924.
Mutațiile culturale profunde ale Renașterii și, mai ales, ale Iluminismului de mai târziu, au stabilit separarea radicală a statului și a religiei. Cu toate acestea, astăzi supraviețuiesc foarte puține cazuri de teocrație, cum ar fi:
- Guvernul Vaticanului, condus de suveranul pontif suprem al Bisericii Catolice, Papa.
- Guvernul islamic revoluționar din Iran, controlat încă de la începuturile sale de ayatollahii (în special de fondatorul său, ayatollahul Khomeini).
- Califatul de facto instaurat de forțele autointitulatului Stat Islamic (ISIS) în Orientul Mijlociu începând din 2014, în urma unor conflicte brutale în regiune.
- Statul Islamic din Afganistan, guvernat de legea musulmană (sharia) și condus de mujahedini din 1992 până în 2004.
Urmată de: Monarhie absolută
Referințe:
- „Theocracy” în Wikipedia.
- „Theocracy” în Diccionario de la lengua de la Real Academia Española.
- „Ce este o teocrație?” (video) pe La Contra TV.
- „Theocracy” în Enciclopedia Juridică.
- „Theocracy (political system)” în The Encyclopaedia Britannica.