Ficatul este cel mai important organ de metabolizare a medicamentelor, înzestrat cu o multitudine de enzime metabolizatoare și transportoare pentru a facilita intrarea și eliminarea medicamentelor prin metabolizare și/sau excreție biliară. Din acest motiv, o mare atenție se acordă dezvoltării conceptelor de clearance, care se bazează pe normalizarea ratei de eliminare la concentrația de intrare sau arterială. Procedând astfel, unii autori au afirmat recent că aceasta implică un model specific de eliminare hepatică, și anume, modelul de echilibrare venoasă sau bine agitat (WSM), utilizat pe scară largă. Acest comentariu contestă această afirmație și își propune să ofere o discuție cuprinzătoare nu numai a WSM, ci și a altor modele de eliminare hepatică aplicate în prezent – modelul tubului paralel (PTM), modelul de dispersie (DM), modelul hepatic zonal (ZLM) și modelul eterogen al timpului de tranzit capilar al lui Goresky și colaboratorii (GM). WSM, PTM și DM diferă în ceea ce privește modelele de curgere internă a sângelui, presupunând fluxuri masive, cu dopuri și, respectiv, dispersive, ceea ce generează grade diferite de amestecare în interiorul ficatului, care sunt caracterizate de mărimile numărului de dispersie (DN), rezultând implicații diferite în ceea ce privește concentrația substratului (nelegat) în ficat (CuH). Primele modele au presupus o distribuție limitată de rata de perfuzie, care au fost modificate ulterior pentru a include transportul limitat de membrană. Evoluțiile recente asociate cu concepțiile greșite și sensibilitatea modelelor sunt abordate în continuare. Deoarece WSM a fost și probabil va rămâne utilizat pe scară largă, sunt discutate în continuare argumentele pro și contra ale acestui model în raport cu realitatea fiziologică.