Comerțul cu autorizații de poluare sporește abordarea tradițională a reglementării mediului prin utilizarea principiilor de piață pentru a controla poluarea. Încă de la crearea sa, programul a fost criticat ca fiind incorect și nefezabil. Cu toate acestea, conceptul de comercializare a permiselor de poluare continuă să se răspândească.
Majoritatea legilor de mediu limitează cantitatea de deșeuri sau de poluare pe care fiecare instalație reglementată o poate emite în aer, apă sau sol. Aceste limite sunt apoi înscrise în permise. Autoritățile de reglementare monitorizează instalația pentru a se asigura că permisele sunt respectate. Orice instalație care depășește nivelul permis de emisii poate fi amendată sau penalizată în alt mod. Această metodă de control al poluării este cunoscută sub numele de comandă și control.
În 1990, Titlul IV al amendamentelor la Legea privind aerul curat a devenit prima lege federală care a codificat o abordare bazată pe piață a controlului poluării . Titlul a reglementat emisiile de dioxid de sulf într-un efort de a reduce ploile acide . Acesta a stabilit un obiectiv de reducere cu 10 milioane de livre (4,5 milioane de kg) a emisiilor de dioxid de sulf ale centralelor electrice. Legea a acordat fiecărei centrale electrice dreptul la un anumit nivel de poluare. Companiile care emit mai puțin decât li se permite pot vinde restul cotelor de poluare altor companii.
Titlul IV a redefinit poluarea ca pe o marfă, precum pântecele de porc sau contractele futures pentru soia. Una dintre cele mai mari tranzacții de tranzacționare a poluării a avut loc între două companii de utilități, Tennessee Valley Authority (TVA) și Wisconsin Power and Light. TVA, unul dintre cei mai mari emițători de dioxid de sulf, a plătit câteva milioane de dolari uneia dintre cele mai nepoluante companii de utilități din țară, Wisconsin Power, pentru dreptul de a emite încă 4.500 kg (10.000 lb) din acest compus. În ciuda succesului său evident, analiștii financiari și directorii din industria utilităților sunt încă sceptici în ceea ce privește viitorul acestei piețe tinere.
Dacă piața se va stabili, criticii se tem că tranzacțiile precum cea dintre TVA și Wisconsin Power vor deveni tot mai frecvente. Deoarece piața maximizează profitul, anumite utilități care sunt deja foarte poluante ar putea cheltui bani pentru a cumpăra dreptul de a polua, mai degrabă decât pentru a-și curăța procesele de producție. Alte utilități, mai puțin poluante, ar putea continua să furnizeze certificate de poluare suplimentare. Anumite părți ale țării vor avea mai multă poluare decât altele.
Propozanții abordării bazate pe piață răspund că simpla atingere a obiectivului de reducere a emisiilor de dioxid de sulf cu 4,5 milioane de kg (10 milioane de lire sterline) va aduce beneficii întregii țări. Ei văd, de asemenea, un avantaj în a face ca poluarea să fie costisitoare, pentru că atunci întreprinderile vor avea un interes economic în a o reduce.
Dezbaterile privind fezabilitatea și corectitudinea schimbului de poluare continuă. Alte autorități regionale și locale, cum ar fi Southern California Air Quality Management District, au luat în considerare adoptarea unor astfel de măsuri pentru jurisdicțiile lor.
Vezi și Poluarea agricolă; Poluarea aerului; Controlul poluării aerului; Calitatea aerului; Economia mediului; Politici ecologice; Taxe ecologice; Tratarea deșeurilor industriale; Poluarea marină; Costurile și beneficiile controlului poluării; Gestionarea deșeurilor radioactive; Tratarea apelor uzate; Reducerea volumului de deșeuri solide; Reciclarea și recuperarea deșeurilor solide; Reducerea utilizării substanțelor toxice; Gestionarea deșeurilor; Reducerea deșeurilor; Poluarea apei
RESURSE
PERIODICE
Allen, F. E. „Tennessee Valley Authority Is Buying Pollution Rights from Wisconsin Power”. Wall Street Journal (11 mai 1992): A12.
Mann, E. „Market-Driven Environmentalism: The False Promise”. GREEN: Grantmakers Network on the Economy and the Environment 1 (Winter 1992): 1-3.
Portney, P. „Market-Driven Environmentalism: Tomorrow’s Success”. GREEN: Grantmakers Network on the Economy and the Environment 1 (Winter 1992): 1, 3-5.
.