EXEGESIS:
CONTEXTUL:
La sfârșitul anilor ’40 d.Hr., o foamete s-a abătut asupra Iudeii, iar creștinii din Ierusalim se aflau în nevoie. Liderii bisericii din Ierusalim, Iacov, Cefa și Ioan i-au cerut lui Pavel „să își amintească de cei săraci – lucru pe care și eu (Pavel) eram zelos să îl fac” (Galateni 2:9-10; vezi și Fapte 11:19-30). Pavel a răspuns încurajându-i pe creștini să contribuie la o ofrandă pentru a oferi ajutor creștinilor din Ierusalim.
Cartea Faptele Apostolilor menționează o contribuție a bisericii din Antiohia, pe care acea biserică a trimis-o bătrânilor din Ierusalim „prin mâinile lui Barnaba și Saul” (Fapte 11:25-30).
La sfârșitul primei sale scrisori către biserica din Corint, Pavel a introdus subiectul ofrandei pentru biserica din Ierusalim, spunând: „În prima zi a săptămânii, fiecare dintre voi să economisească, după cum îi va reuși, ca să nu se facă colecte când voi veni eu. Când voi sosi, voi trimite pe oricine veți aproba cu scrisori ca să ducă darul vostru binevoitor la Ierusalim” (1 Corinteni 16:2-3).
Apoi, în această a doua scrisoare către corinteni, Pavel a menționat din nou ofranda, folosind ca exemplu biserica macedoneană (Macedonia era provincia grecească aflată direct la nord de Ahaia, provincia în care se afla Corintul). Acea biserică a contribuit la această ofrandă cu generozitate „din proprie inițiativă” (8:3), în ciuda sărăciei lor. Apoi, Pavel a ridicat provocarea bisericii din Corint vorbind despre Hristos, care „de dragul vostru… s-a făcut sărac, pentru ca voi, prin sărăcia Lui, să vă îmbogățiți” (8:9).
În 2 Corinteni 8-9, Pavel continuă să pună accentul pe ofranda pentru biserica din Ierusalim, încurajându-i pe creștinii din Corint să „aranjeze din timp darul generos pe care l-ați promis mai înainte” (9:5).
În primele șase versete ale capitolului 8, Pavel a povestit despre bisericile macedonene, care au răspuns cu generozitate la ofranda pentru Ierusalim (Macedonia este o provincie romană în partea de nord a Greciei). Intenționând să folosească bisericile macedonene ca exemplu pe care biserica din Corint să îl urmeze, Pavel a pus lucrurile la loc de cinste – vorbind despre sărăcia profundă a bisericilor macedonene în contrast cu bogăția liberalității lor. El le-a prezentat ca cerșind oportunitatea de a contribui.
Paul îl trimisese anterior pe Titus la Corint, unde Titus a condus cu succes biserica în ceea ce privește disciplina bisericească și restabilirea respectului lor pentru Pavel (vezi 2 Corinteni 2 & 7). „L-am îndemnat deci pe Titus, ca, după cum a dat un început mai înainte, să desăvârșească și el în voi acest har” (8:6). Cu alte cuvinte, Pavel îl trimite pe Tit să-l încurajeze pe Titus să încurajeze biserica din Corint să dea cu generozitate la ofranda de la Ierusalim.
2 CORINTENI 8:7. Abundați în acest har
7 Dar, după cum și voi abundați în toate, în credință, în vorbire, în cunoștință, în toată seriozitatea și în dragostea voastră față de noi, vedeți să abundați și voi în acest har.
„Dar, după cum și voi abundați în toate, în credință, în vorbire, în cunoștință, în toată seriozitatea și în dragostea voastră față de noi” (v. 7a). Pavel le recunoaște credincioșilor din Corint meritul de a abunda în aceste cinci virtuți. Deși nu ar exagera virtuțile lor până la punctul de a fi necinstiți, pare probabil că el se străduiește să prezinte o imagine pozitivă. Ce mod mai bun de a-i încuraja pe corinteni să dea cu generozitate la ofranda de la Ierusalim decât lăudându-i. Mă gândesc la acest verset ca la un verset de „ungere a lor”.
„vedeți că și voi abundați în acest har” (v. 7b). Aceasta este ideea. Din moment ce biserica din Corint a făcut atât de multe lucruri bine (v. 7a), el îi încurajează să răspundă cu generozitate și la această ofrandă.
Aceasta sună ca modul imperativ (o poruncă), dar modul este subjonctiv, care exprimă îndoială. Ar putea fi tradus mai bine: „Vreți să abundați și voi în acest har”. Deși este mai puțin energică decât o poruncă, totuși îi împinge spre generozitate.
2 CORINTENI 8:8-9. SĂRĂCIȚI – ca să fim bogați
8 Vorbesc nu ca o poruncă, ci ca să dovedesc, prin seriozitatea altora, sinceritatea și a dragostei voastre. 9 Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, care, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, ca voi, prin sărăcia lui, să vă îmbogățiți.
„Nu vorbesc ca o poruncă” (v. 8a). Deși Pavel nu se opune emiterii unei porunci atunci când este necesar, el înțelege că dacă face acest lucru îi poate determina pe oameni să se împotrivească. În acest caz, el preferă să convingă mai degrabă decât să poruncească.
„ci ca dovedind (greacă: dokimazo) prin seriozitatea altora sinceritatea și a dragostei voastre” (v. 8b). Cuvântul dokimazo înseamnă a testa ceva pentru a-i determina calitatea sau autenticitatea. În loc să le poruncească corintenilor să se alăture ofrandei, el îi provoacă cu un test al sincerității și iubirii lor, vorbindu-le despre seriozitatea bisericilor macedonene. Cu siguranță că ei nu vor permite bisericilor macedonene sărace să le depășească.
„Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că, deși era bogat, de dragul vostru s-a făcut sărac, pentru ca voi, prin sărăcia Lui, să vă îmbogățiți” (v. 9). Isus a fost cu siguranță sărac. Luca relatează povestea nașterii Sale – nașterea Sa într-un grajd – oferirea de către Maria a ofrandei unei persoane sărace (Luca 2:24). De asemenea, Dumnezeu L-a așezat pe Isus într-o țară cu puține consecințe lumești (nu Roma), într-o perioadă primitivă (fără electricitate sau apă curentă).
Dar poate că cea mai bună afirmație despre faptul că Hristos a devenit sărac de dragul nostru se găsește în Filipeni 2:5-8:
„Să aveți în minte lucrul acesta, care a fost și în Hristos Isus,
care, fiind în forma lui Dumnezeu,
nu a considerat că egalitatea cu Dumnezeu este un lucru de care să te poți agăța,
ci s-a deșertat pe Sine însuși, luând forma de rob,
făcându-se în asemănarea oamenilor.
Și, fiind găsit în chip omenesc, S-a smerit pe Sine însuși,
făcându-Se ascultător până la moarte, da, moartea crucii.”
Paul îi face pe corinteni să știe că au experimentat un beneficiu direct din sacrificiul lui Hristos. „Prin sărăcia (lui Hristos), (creștinii din Corint au) devenit bogați”. El implică faptul că ei ar trebui să răspundă prin a fi generoși față de alții.
2 CORINTENI 8:10-11. PENTRU CA SĂ SE ÎNTÂMPLĂNEASCĂ
10 Eu dau o hotărâre în acest sens: pentru că este de folos ca voi, care ați fost cei dintâi care ați început acum un an, nu numai să faceți, ci și să fiți dispuși. 11 Dar acum săvârșiți și facerea, pentru ca, după cum a fost disponibilitatea de a fi dispuși, să fie și desăvârșirea din capacitatea voastră.
„Dau o hotărâre (greacă: gnom) în acest sens” (v. 10a). Cuvântul judecată este probabil prea dur aici, având în vedere că adesea asociem condamnarea cu judecata. Opinia sau sfatul ar putea exprima mai bine înțelesul lui gnome aici.
„pentru că acest lucru este oportun (greacă: symphero) pentru tine” (v. 10b). Symphero (expedient) a fost tradus în diferite feluri – oportun, folositor, bun, benefic. Eu prefer aici bun sau benefic. Expediența prea adesea miroase a principii compromise, ca în expresia „oportun din punct de vedere politic.”
Paul îi sfătuiește pe corinteni că ceea ce îi încurajează să facă va fi în beneficiul lor pe termen lung.
„care au fost primii care au început acum un an (greacă: perysi – „acum un an” sau „anul trecut”), nu numai să facă, ci și să fie dispuși” (v. 10b). În prima scrisoare a lui Pavel către biserica din Corint, el a menționat această ofrandă pentru biserica din Ierusalim. El le-a cerut corintenilor să dea în mod regulat într-un fond în acest scop, mai degrabă decât să aștepte vizita lui Pavel pentru a începe colecta (1 Corinteni 16:1-4). Acum, acest verset sugerează că, deși biserica din Corint își exprimase interesul pentru această ofrandă, ei nu au făcut nimic.
„Dar acum, împliniți și facerea, pentru ca, după cum a fost disponibilitatea de a fi dispuși (greacă: thelo – a fi dispuși, a dori sau a dori), tot așa să fie și împlinirea din capacitatea voastră” (v. 11). Pavel îi încurajează pe creștinii din Corint să facă ceea ce ei și-au exprimat anterior interesul. El vrea ca ei să nu mai vorbească și să înceapă să facă. Există o prăpastie destul de mare între a exprima un interes pentru ceva și a face cu adevărat acel lucru.
Acest verset are multe în comun cu următorul pasaj din Iacov 2:14-18:
„La ce bun, frații mei,
dacă un om spune că are credință, dar nu are fapte?
Îl poate mântui credința?
Și dacă un frate sau o soră este gol și duce lipsă de hrana zilnică,
și unul dintre voi îi spune: „Mergeți în pace, încălziți-vă și săturați-vă”;
și totuși nu i-ați dat cele de care are nevoie trupul, la ce bun?
La fel și credința, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăși.
Da, un om va spune: „Tu ai credință, iar eu am fapte.”
Află-mi credința ta fără fapte,
iar eu, prin faptele mele, îți voi arăta credința mea.”
2 CORINTENI 8:12-15. ABUNDENȚĂ, SĂRĂCIE, EGALITATE
12 Căci, dacă există disponibilitate, este de primit după ceea ce ai, nu după ceea ce nu ai. 13 Căci aceasta nu pentru ca alții să fie ușurați, iar tu să fii necăjit, 14 ci pentru egalitate. Abundența voastră, în acest moment, suplinește lipsa lor, pentru ca și abundența lor să devină o suplinire a lipsei voastre, pentru ca să fie egalitate. 15 După cum este scris: „Cine a adunat mult, n-a mai rămas nimic, iar cine a adunat puțin, n-a mai avut lipsă”.
„Căci, dacă există disponibilitate, este de acceptat după ceea ce ai, nu după ceea ce nu ai” (v. 12). Sună ca și cum creștinii din Corint s-ar fi îndoit de resursele lor pentru a face genul de jertfă pe care doreau să o facă. De aceea, ei nu au reușit nici măcar să înceapă colecta.
Paul vrea să-i asigure că nimeni nu le va cere socoteală pentru ceea ce nu au. Ei trebuie să fie preocupați doar de ceea ce au și să-și adapteze eforturile în funcție de aceasta.
Este mult prea tentant să lăsăm ca modestia talentelor, a timpului sau a resurselor noastre să ne intimideze, astfel încât să nu facem niciodată nimic.
Câțiva oameni sunt atât de hotărâți să facă gesturi mărețe încât orice altceva mai puțin pare nedemn. Există două moduri de a greși cu o astfel de mentalitate. În primul rând, s-ar putea ca ei să nu înceapă niciodată. În al doilea rând, încercând să facă un gest măreț, s-ar putea să se extindă prea mult și să dea faliment. Este mai bine să evaluezi resursele în mod realist și să acționezi în consecință.
„Căci aceasta nu este pentru ca alții să fie ușurați, iar tu să fii necăjit, ci pentru egalitate” (v. 13-14a). Pavel subliniază că intenția sa nu este de a-i sărăci pe corinteni, ci mai degrabă de a egaliza situația – de a-i ajuta pe creștinii din Ierusalim să iasă din sărăcie fără a-i împinge pe corinteni în sărăcie.
„Abundența voastră (greacă: perisseuma – abundență sau surplus) în acest moment suplinește lipsa lor” (v. 14b). Cuvântul perisseuma (abundență) are de-a face cu ceea ce depășește nevoile cuiva. În prezent, corintenii au mai mult decât au nevoie. Dacă vor da din surplusul lor, îi vor scoate pe ierusalimiteni din sărăcia lor.
„pentru ca și belșugul lor să ajungă să suplinească lipsa voastră; ca să fie egalitate” (v. 14c). S-ar putea să vină momentul în care corintenii să aibă nevoie de ajutor. În acel moment, se poate aștepta de la creștinii din Ierusalim (sau de la alți creștini) să ajute. Biserica este o comunitate în care se poate aștepta ca frații și surorile (chiar și în locuri îndepărtate) să se ajute reciproc. Acest lucru necesită o anumită doză de credință, dar credința este piesa centrală a uceniciei creștine.
„După cum este scris: „Cine a adunat mult, n-a mai rămas nimic, iar cine a adunat puțin, n-a dus lipsă de nimic”.” (v. 15). Acest citat este din Exodul 16:18. Dumnezeu tocmai începuse să furnizeze mană pentru a-i susține pe israeliți în pustie. Dumnezeu le-a spus să adune un omer (o zecime de efă) de persoană pe zi. Unii au strâns mai mult, iar alții mai puțin. Cu toate acestea, „celui care a strâns mult nu i-a rămas nimic în plus, iar celui care a strâns puțin nu i-a lipsit nimic.”
Paul citează acest verset din Exod, deci, pentru a-i încuraja pe corinteni la generozitate – nu pentru a măsura totul cu o linguriță. Așa cum Dumnezeu a asigurat pentru israeliți în pustie, tot așa va asigura Dumnezeu pentru corintenii care dau cu generozitate.
POSTSCRIPT:
Mai târziu, în scrisoarea sa către biserica din Roma, Pavel va menționa din nou această ofrandă, recunoscând că bisericile din Macedonia și Ahaia au contribuit la această ofrandă (Romani 15:25-29). Corintul (orașul) se află în Ahaia (provincia), așa că se pare că apelul lui Pavel către biserica din Corint a avut succes.
De asemenea, în scrisoarea sa către Romani, Pavel recunoaște că biserica din Ierusalim este în primul rând evreiască, în timp ce celelalte biserici pe care le menționează sunt în primul rând neamuri. El notează că neamurile sunt debitoare față de biserica din Ierusalim, fiind „făcute părtașe la lucrurile lor spirituale” – aceste lucruri spirituale fiind de competența evreilor din biserica din Ierusalim. Prin urmare, bisericile gentilice, după ce au primit binecuvântări spirituale de la creștinii din Ierusalim, „sunt datoare (creștinilor din Ierusalim) să le slujească și în lucrurile trupești”, cum ar fi sprijinul financiar (Romani 15:27)
.