Versetul 1-12
Capitolul 1
Înalțați-vă inimile (2 Tesaloniceni 1:1-10)
1:1-10 Pavel, Sila și Timotei trimit această scrisoare Bisericii Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl nostru și în Domnul Isus Hristos.
Fraților, trebuie să mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru voi, așa cum se cuvine, pentru că credința voastră este din ce în ce mai mare și pentru că dragostea fiecăruia dintre voi toți unul față de altul este din ce în ce mai mare, astfel încât noi înșine povestim cu mândrie despre voi în Bisericile lui Dumnezeu, despre constanța și credința voastră în mijlocul tuturor persecuțiilor și suferințelor pe care le îndurați – ceea ce, într-adevăr, este o dovadă pozitivă că judecata lui Dumnezeu a fost corectă ca voi să fiți considerați vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, de dragul căreia suferiți. Și dreaptă este această judecată, dacă într-adevăr este drept în ochii lui Dumnezeu, așa cum este, să răsplătească suferința celor care vă chinuie și ușurarea cu noi a celor care sunteți chinuiți, când Domnul Isus se va arăta din ceruri, cu puterea îngerilor Săi într-o flacără de foc, când va da o dreaptă răsplată celor care nu-L recunosc pe Dumnezeu și care nu ascultă de vestea cea bună a Domnului nostru Isus. Aceștia sunt astfel de oameni încât vor plăti pedeapsa distrugerii veșnice care îi va alunga pentru totdeauna de la fața Domnului și de la slava tăriei Sale, când va veni să fie glorificat în sfinții Săi și admirat în toți cei care au crezut – pentru că mărturia noastră către voi a fost crezută – în acea zi. În acest scop ne rugăm și noi mereu pentru voi, pentru ca Dumnezeul nostru să vă considere vrednici de chemarea care v-a venit și să ducă la bun sfârșit, prin puterea sa, orice hotărâre după bine și orice lucrare pe care o inspiră credința, pentru ca numele Domnului nostru Isus să fie proslăvit în voi și voi în el, potrivit cu harul Dumnezeului nostru și al Domnului Isus Cristos.
Există toată înțelepciunea conducătorului înțelept în acest pasaj de început. Se pare că tesalonicenii îi trimiseseră lui Pavel un mesaj plin de îndoieli de sine. Se temuseră timorat că credința lor nu va rezista la test și că – în expresia modernă expresivă – nu vor face față. Răspunsul lui Pavel nu a fost acela de a-i împinge și mai mult în mocirla deznădejdii dându-le dreptate în mod pesimist, ci de a le scoate în evidență virtuțile și realizările în așa fel încât acești creștini deznădăjduiți și speriați să poată să ridice din umeri și să spună: „Ei bine, dacă Pavel are această părere despre noi, vom reuși să ne luptăm totuși”.
„Binecuvântați sunt cei”, spunea Mark Rutherford, „care ne vindecă de autodepășirea noastră”, iar Pavel a făcut exact acest lucru pentru Biserica din Tesalonic. El știa că adesea lauda judicioasă poate face ceea ce nu poate face critica fără discernământ și că lauda înțeleaptă nu îl face niciodată pe om să se culce pe lauri, ci îl umple de dorința de a face și mai bine.
Există trei lucruri pe care Pavel le-a ales ca fiind semnele unei Biserici vitale.
(i) O credință care este puternică. Este semnul creștinului care avansează că devine mai sigur de Isus Hristos în fiecare zi. Credința care poate începe ca o ipoteză sfârșește ca o certitudine. James Agate a spus odată: „Mintea mea nu este ca un pat care trebuie să fie făcut și refăcut. Sunt unele lucruri de care sunt absolut sigur”. Creștinul ajunge în acel stadiu în care, la fiorul experienței creștine, adaugă disciplina gândirii creștine.
(ii) O dragoste care crește. O Biserică în creștere este una care crește în slujire. Un om poate începe să-și slujească semenii ca o datorie pe care i-o impune credința sa creștină; el va sfârși prin a o face pentru că în aceasta își găsește cea mai mare bucurie. Viața de slujire deschide marea descoperire că dezinteresul și fericirea merg mână în mână.
(iii) O constanță care dăinuiește. Cuvântul pe care îl folosește Pavel este un cuvânt magnific. Este hupomone (greacă #5281) care este tradus de obicei prin rezistență, dar care nu înseamnă capacitatea de a suporta pasiv tot ceea ce se poate abate asupra noastră. A fost descris ca fiind „o constanță masculină la încercare” și descrie spiritul care nu numai că suportă circumstanțele în care se află, ci le stăpânește. Acceptă loviturile vieții, dar, acceptându-le, le transformă în trepte spre noi realizări.
Mesajul înălțător al lui Pavel se încheie cu cea mai înălțătoare viziune dintre toate. Se încheie cu ceea ce am putea numi gloria reciprocă. Când Hristos va veni, el va fi glorificat în sfinții săi și admirat în cei care au crezut Aici avem adevărul uluitor că gloria noastră este Hristos și gloria lui Hristos suntem noi înșine. Slava lui Hristos este în cei care, prin el, au învățat să îndure și să învingă, și astfel să strălucească ca niște lumini într-un loc întunecat. Slava unui profesor stă în învățăceii pe care îi produce; a unui părinte în copiii pe care îi crește nu doar pentru viață, ci și pentru viață; a unui maestru în ucenicii săi; iar nouă ne este dat privilegiul și responsabilitatea extraordinară că slava lui Hristos poate sta în noi. Putem aduce discreditare sau putem aduce glorie Stăpânului al cărui Stăpân suntem și pe care căutăm să-l slujim. Poate fi vreo responsabilitate privilegiată mai mare decât aceasta?
-Barclay’s Daily Study Bible (NT)
.