 |
|
 |
Choro (pronunțat SHOH-roh) este cel mai bine descris în termeni americani ca fiind „jazzul New Orleans din Brazilia”. Este o formă muzicală populară complexă bazată pe improvizație și, la fel ca și jazz-ul din New Orleans, blues-ul sau ragtime-ul, s-a dezvoltat pornind de la o structură muzicală formalizată și multe influențe lumești. Dar pentru oamenii din America de Sud, choro este Brazilia. Este viața.
Cuvântul choro în portugheză înseamnă literalmente „a plânge”, ceea ce pare un nume ironic pentru o muzică care este adesea atât de veselă și de sărbătorească. De fapt, termenul se referă la calitățile de lirism sau de „plâns” ale instrumentului solist, de obicei un flaut sau un clarinet (Gândiți-vă la modul în care Benny Goodman putea „plânge”). Această muzică, numită și chorinho (acest termen se referă la piesele muzicale individuale), a ajuns la maturitate la începutul secolului XX în cafenelele din Rio de Janeiro și din alte orașe mari din Brazilia. Tradițiile care au hrănit choro în Rio la sfârșitul anilor 1800 sunt cam aceleași care au dus la apariția danzón-ului în Cuba, a beguinei în Martinica și a ragtime-ului în Statele Unite; țările își dezvoltau propriile muzici populare și au început să amestece elemente din alte culturi, inclusiv polka europeană și ritmuri africane. După cum explică flautista Paula Robison, „… tradiția choro din Brazilia seamănă foarte mult cu blues-ul din America. În Brazilia, choro a fost combinația dintre tradiția africană amestecată cu cea portugheză; liniile frumoase de cântec ale melodiei portugheze combinate cu bătăile de inimă dătătoare de viață ale Africii.”
Muzical, choro se bazează pe ceea ce cunoaștem ca ritmuri de tip samba sau bossa nova și se cântă la chitară sau la un alt instrument cu coarde, plus flaut sau clarinet și percuție. Din punct de vedere structural, este muzica braziliană care se apropie cel mai mult de muzica clasică europeană (împrumută forma valsului lui Chopin și contrapunctul din perioada barocului înalt), dar își păstrează o personalitate care este integral braziliană. În cadrul structurii sale exigente, choro este cunoscut pentru salturile mari în melodie și pentru vitezele sale amețitoare, schimbările surprinzătoare de armonie și sunetul improvizat. Este o muzică extrem de virtuoasă care este cântată pentru a suna foarte natural și spontan.
Choro a fost dezvoltat ca un stil aproape pur instrumental, mai degrabă decât vocal, datorită dragostei pur și simplu a muzicienilor de a cânta. Sesiunile de improvizații care durau toată noaptea, numite sauras sau rodas de choro, au devenit foarte frecvente între anii 1920 și 1940, iar la aceste întâlniri jucătorii formau o conexiune aproape spirituală cu muzica lor. Pentru a fi acceptat la sauras trebuia să fii un instrumentist suficient de bun, precum și să înțelegi „cuvintele de cod” muzicale – limbajul improvizației.
Unul dintre cei mai importanți și prolifici compozitori de choro a fost Pixinguinha, al cărui „Segura Ele” („Prindeți-l!”) îl ascultăm interpretat în această săptămână de Robison-Lubambo-Baptista Trio. Pixinguinha, unul dintre cei mai mari cântăreți la flaut și improvizatori ai timpului său, a fost numit de muzicologi „Bach al choro-ului” din cauza aproape perfecțiunii structurii sale armonice, a virtuozității și a complexității din muzica sa. A fost la apogeul carierei sale interpretative prin anii 1920, ’30 și ’40. În 1922, Pixinguinha a mers la Paris cu grupul său, primul grup brazilian care a fost contractat pentru a concerta în străinătate, și și-a dezvoltat un public devotat atât în Franța, cât și în Brazilia natală. Un alt maestru al choro a fost Jacob do Bandolim (numele său tradus din portugheză este „Jacob al mandolinei” – s-a născut Jacob Pick Bittencourt), unul dintre cei mai mari mandolinisti din Brazilia. El a cântat și a înregistrat muzica sa în anii ’40 și ’50 și a fost o figură populară la radioul brazilian.
Choro a început să cadă demodat la mijlocul anilor ’50, iar în anii ’60 era greu să mai auzi această muzică oriunde în Brazilia. Dar în anii ’70 a avut loc o renaștere și a apărut o nouă generație de muzicieni de choro. Această renaștere a continuat, într-un efort de a păstra muzica care „este Brazilia” pentru cei care o ascultă și o cântă atât în acea țară, cât și, din fericire pentru noi, la radio!
Ascultați Trio-ul Robison-Lubambo-Baptista interpretând piesa „Segura Ele” („Prindeți-l!”)
Ascultați Trio-ul Robison-Lubambo-Baptista interpretând piesa „Noites Cariocas” („Rio Nights”)
de Jacob do Bandolim