Avansul tehnologic, ușurința comunicării, conectivitatea permanentă, dorința de a produce, nevoia de a concura și alți factori au făcut ca noi să trăim într-un ritm amețitor în care domnește graba și urgența, determinând o îndepărtare de valoarea esențială a răbdării.
Vrem totul „acum”, nu există nici cea mai mică toleranță nici măcar pe termen scurt, iar atunci când ceva nu merge conform așteptărilor, nerăbdarea izbucnește, ajungând de multe ori la limita lipsei de respect față de ceilalți.
Paciența înseamnă…
Paciența înseamnă să ai stăpânire de sine atunci când nu poți controla modul în care acționează o persoană sau când lucrurile nu merg așa cum îți dorești. A fi răbdător înseamnă a fi senin și tolerant în fața dificultăților.
A fi răbdător înseamnă a aștepta, a suporta o întârziere sau o situație enervantă fără a te supăra. Răbdarea înseamnă perseverență, înseamnă să aștepți atât timp cât este nevoie pentru a termina ceva. Este, de asemenea, capacitatea de a face o muncă migăloasă sau grea.
Patiența, pe lângă faptul că este o valoare, este un mod de viață în care predomină seninătatea și stăpânirea de sine. Este puterea de a accepta cu calm durerea și încercările pe care viața ni le pune în față pentru o continuă creștere interioară.
Când trăim cu răbdare, situațiile potrivnice nu ne tulbură, pentru că, ca principiu fundamental, știm că o acțiune disperată în acel moment poate provoca o consecință nefavorabilă sau poate să nu rezolve nimic. Persoana răbdătoare tinde să dezvolte abilitatea de a vedea clar sursa problemelor și cea mai bună cale de a le rezolva. Răbdarea te determină să înfrunți viața într-un mod optimist, calm și armonios.
Răbdarea este o trăsătură de personalitate matură. Aceasta înseamnă că oamenii răbdători știu să aștepte cu calm ca lucrurile să se întâmple, deoarece consideră că lucrurile care nu depind strict de ei trebuie să aibă timp.
Este de la sine înțeles, așadar, că răbdarea nu are nimic de-a face cu indiferența sau pasivitatea.
Să ai răbdare cu tine însuți și cu ceilalți
Este necesar să ai răbdare cu toți cei cu care ne raportăm, dar în primul rând cu tine însuți. A învăța să te autoreglezi, adică să respiri adânc și să acționezi într-o manieră calmă și respectuoasă, este un semn de răbdare cu tine însuți.
Când suntem răbdători cu ceilalți, învățăm să dezvoltăm o perspectivă pozitivă, apreciind mai degrabă calitățile decât defectele celorlalți într-o proporție mai mare.
Răbdarea zi de zi
De-a lungul zilei, viața ne pune la încercare răbdarea; de exemplu: o durere fizică sau o boală minoră, căldura sau frigul excesiv, telefonul care nu funcționează sau care nu încetează să comunice, traficul excesiv care ne face să întârziem la o întâlnire importantă, uitarea materialului de lucru, și așa mai departe. Acestea sunt adversitățile, poate nu foarte transcendentale, care ne-ar face să reacționăm poate cu o lipsă de pace. Răbdarea trebuie aplicată la aceste mici evenimente.
Răbdarea ne conduce, de asemenea, la dezvoltarea altor valori, cum ar fi toleranța, respectul și coexistența sănătoasă. Practicarea tuturor acestora aduce beneficii incredibile pentru sănătatea noastră mentală și fizică, pentru că de fiecare dată când simțim mânie, furie, anxietate exagerată sau șoc, inima este cu adevărat afectată. Răbdarea ne dă acel calm interior care ne permite să tolerăm situațiile, evitând astfel problemele fizice și psihice.
Caracteristicile principale ale răbdării:
-Răbdarea ne învață să știm să așteptăm, să vorbim cum se cuvine în fiecare moment și să tăcem atunci când ne convine, precum și să evităm fricțiunile, să reducem la tăcere bârfele celorlalți și propria durere, pentru că regretele și necazurile celorlalți întunecă ziua, întristează inima și dereglează pacea.
– Răbdarea se naște spontan la tați și la mame, atunci când încep să-și educe copiii în virtuți și valori umane și să-i învețe cum să meargă, să mănânce, să vorbească, să se îmbrace, să citească, să învețe educația, conviețuirea etc.
– Răbdarea trebuie să fie unul dintre principalele suporturi ale relațiilor conjugale, făcând adevărate exerciții de toleranță, pentru a avea o bună conviețuire și pentru a alunga pericolele divorțului. Exercitarea răbdării, alături de toleranță, prudență și noi oportunități de reflecție, evită luarea unor decizii greșite, transcendentale și ireversibile. Aproape întotdeauna pornind de la premisa că viața nu este ușoară și că nimeni nu este perfect, cu atât mai puțin în anumite ocazii specifice, pe care nu avem răbdarea să le analizăm cu atenție și fără patimă.
-Patiența este o componentă foarte importantă a relațiilor interpersonale. Între părinții înșiși, între părinți și copii. Între tineri și bătrâni. Între profesori și elevi. Între angajatori și angajați și viceversa. Copiii oferă o sursă inepuizabilă de ocazii de exersare a răbdării și de modelare a acestora, în folosul lor viitor.
– Răbdarea împreună cu toleranța face ca mariajele să conviețuiască într-o mai bună armonie și le împiedică să ia decizii transcendentale fără să se gândească, ceea ce reduce numărul divorțurilor care vin adesea la primele dificultăți, fără să fi avut timp să se maturizeze.
– Răbdarea nu trebuie să implice așteptarea la nesfârșit, nici trecerea cu vederea a unor situații insuportabile. Trebuie să existe un echilibru între răbdare, toleranță, corectitudine și a doua șansă. Răbdarea nu exclude revolta, atunci când este necesar, împotriva agresorilor personali sau împotriva celor care atacă lucruri sau instituții dragi.
-Paciența, dacă este bine cultivată și folosită, ajută la dobândirea altor virtuți importante pentru viața de zi cu zi, la atingerea obiectivelor programate, la formarea integrității părinților și a copiilor, la suportarea tristeții și a suferințelor fizice sau psihice, la temperarea caracterului, la suportarea unor nenorociri și suferințe ușoare sau grele și la a ne face mai toleranți, mai generoși, mai sârguincioși și mai binevoitori față de ceilalți.
-Patiența dă echilibru și vigoare personalității, ne face mai toleranți, mai înțelegători și suficient de puternici pentru a suporta eșecurile cu mult mai multă tărie și fără regrete.
-Patiența produce cele mai multe succese ale inventatorilor și cercetătorilor pentru că le permite să obțină succesul prin repetarea și repetarea încercărilor, corectând și reluând de câte ori este necesar până la atingerea obiectivelor. Răbdarea a fost adesea mai importantă decât talentul.
-Patiența înseamnă a da o șansă timpului, este calmul care neutralizează anxietatea și disperarea și insuflă oamenilor puterea de a suporta suferința cu resemnare.
– Răbdarea nu înseamnă pasivitate în fața suferinței și a nu reacționa sau pur și simplu a o suporta, ci a avea puterea de a accepta cu seninătate durerea și încercările pe care viața ni le pune în cale pentru a ne stimula tăria de caracter.
– Răbdarea ne permite să vedem clar originea problemelor și cea mai bună cale de a le rezolva, evitând să cădem în disperare în grabă, fără să fi ascultat și raționat înainte de a acționa
– Răbdarea este o trăsătură de personalitate matură. Aceasta înseamnă că oamenii răbdători știu să aștepte cu calm ca lucrurile care nu depind strict de ei să se întâmple atunci când trebuie să se întâmple, mai ales cele care le sunt potrivnice, cum ar fi boala, nenorocirile economice, vremea, blocajele din trafic, uitarea, pierderile ireparabile etc.
-Patiența ne permite să ne dezvoltăm sensibilitatea de a identifica originea și soluțiile la problemele, piedicile, bucuriile, triumfurile și eșecurile fiecărei zile și de a înfrunta viața într-un mod optimist, calm, armonios și fericit.
-Patiența este virtutea umană care, fără regrete, permite oamenilor să tolereze, să înțeleagă, să sufere și să îndure cu tărie eșecurile și adversitățile, moderându-și cuvintele și comportamentul, pentru a putea acționa în funcție de fiecare situație, fără a răni sentimentele celorlalți și fără a da dovadă de indiferență sau insensibilitate.
Pentru reflecție personală
1. Aș îndrăzni să spun că nu am nici un defect, absolut nimic care să îl deranjeze pe aproapele meu?
2. Care poate fi cauza ușoarelor fricțiuni pe care le am cu ceilalți?
3. Cum trăiesc suferințele și durerile? Sunt unul dintre cei care se scufundă cu ele?sau, dimpotrivă, mă ajută ele să mă maturizez și să cresc?
4. Cred că lumea este răscumpărată de răbdarea lui Dumnezeu și distrusă de nerăbdarea oamenilor? Cum trăiesc răbdarea cu acest sens al răscumpărării?
5. Pentru mine a tolera înseamnă a-l respecta pe celălalt, atâta timp cât nu este în joc adevărul obiectiv și absolut? Îmi revine mie sarcina de a-l suporta pe celălalt sau ideile celorlalți?
6. Este toleranța pentru mine „a fi tânăr”, „a fi la zi” sau „a fi deschis”, „a nu avea probleme”, „a te înțelege cu toată lumea”, „a nu-ți face dușmani”?
7. Sunt unul dintre cei care nu opun nicio rezistență oricărei situații sau oricărei opinii, oricât de greșită ar fi ea?
8. Ajung, în general, la această lipsă de limite pentru că nu cred cu adevărat că există adevăruri obiective și absolute în care să cred sau valori pe care să le apăr?
9. Am criterii, valori, principii care să mă ghideze și să mă determine să reflectez pentru a relaționa în fiecare caz ceea ce trebuie să cedez și ceea ce pun în joc, fie că este vorba de chestiuni de opinie sau nu, în felul în care îi ascult pe ceilalți atunci când nu s-au exprimat bine sau sunt în divergență, în felul în care acționez zi de zi, cu colegii de clasă sau la locul de muncă?
10. Sunt o personalitate fragilă, care se lasă influențată de părerea oricui sau a celor pe care îi consider „mai puternici”? Îmi sunt clare principiile și adevărurile astfel încât, chiar dacă alții au păreri diferite și acționează în moduri diferite, eu rămân constantă și fermă?
.