În 1779, conducătorul Persiei și fondatorul dinastiei Zand, Karim Khan Zand, a murit din cauze naturale, fără a desemna un succesor. Karim Khan a condus Persia în ultimii 30 de ani, iar eșecul său de a numi un moștenitor a creat un vid de putere periculos în țară. Au apărut rapid o serie de rivali din cadrul propriei sale familii. Cei mai proeminenți pretendenți au fost inițial fratele vitreg al lui Karim Khan, Zaki Khan Zand (Zackey Caun) și fratele său Sadiq Khan Zand (Sadoo Caun sau Sadoo Khan).
O legătorie din lac de la începutul secolului al XIX-lea care îl înfățișează pe Sadiq Khan înconjurat de familia și curtenii săi. Jafar Khan este al doilea din stânga (a se vedea Câteva portrete ale conducătorilor Zand din Iran). Add.24904
Zaki Khan și Sadiq Khan
Zaki Khan a fost un războinic puternic și necruțător care – în calitate de general în serviciul lui Karim Khan – a suprimat cu brutalitate teritoriile tribale Qajar din nordul Persiei în 1763-64. El a încercat chiar să formeze un fief personal în centrul și sudul Iranului. Deși era șeful unei facțiuni care pretindea că susținea ascensiunea unuia dintre fiii minori ai lui Karim Khan, Muhammad Ali Khan Zand (care era căsătorit cu fiica lui Zaki Khan), era clar că el nutrea propriile ambiții de putere.
Sadiq Khan era un alt membru proeminent al elitei conducătoare din Zand și condusese atacul persan asupra Basra, controlată de otomani, în 1775-1756. El făcea parte dintr-o facțiune care se opunea lui Zaki Khan și susținea un alt fiu minor al lui Karim Khan, Abul Fath Khan Zand, pentru a-i succeda tatălui său.
Amândoi acești rivali aveau experiență militară, adepți înarmați și o dorință de a-l înlocui pe Karim Khan ca domnitor al Persiei. Între ei s-au dezvoltat rapid tensiuni serioase și se profila perspectiva unei confruntări majore între forțele lor.
Britanicii primesc vestea morții lui Zaki Khan
Cum observa John Beaumont, rezidentul politic al Companiei Indiilor Orientale (EIC) în Bushire, într-o scrisoare din 11 mai 1779, această tensiune nu se va sfârși „decât cu moartea unuia dintre ei”.
Partea finală a scrisorii lui Beaumont către colegii săi de la EIC din Basra. IOR/R/15/1/3, p. 24
Observația lui Beaumont s-a dovedit a fi premonitorie, deoarece nu la mult timp după ce a primit vești din Shiraz (denumit în scrisoare Schyras) că Zaki Khan a fost ucis de mâna propriilor săi oameni.
Într-o scrisoare din 23 iunie 1779, el a descris evenimentul în detaliu lui William Hornby, guvernatorul Consiliului EIC din Bombay. Beaumont afirmă că „a fost pe placul atotputernicului să salveze Persia și să scape lumea de un monstru atât de crud”. Scrisoarea descrie cu detalii macabre cum, după ce Zaki Khan a ordonat masacrarea unor săteni în timp ce se deplasa cu armata sa, generalii săi au fost atât de indignați de acțiunile sale (și îngrijorați pentru propriile lor vieți) încât au conspirat pentru a-l ucide.
Relația lui Beaumont explică moartea:
s-a îndreptat spre cortul lui Zackey Caun care se afla la rugăciune, i-a întrebat ce vor, ei au răspuns cu îndrăzneală că au venit să-i ia viața, la care el a înșfăcat un trabuc pe care îl ținea mereu lângă el, gata încărcat cu 5 sau 6 gloanțe, dar înainte de a-l putea folosi, Jaffer Caun i-a tăiat brațul drept. Nasirulla Mirza, observând că acela nu era modul corect de a folosi o sabie, a scos-o pe a sa și l-a tăiat drept în mijloc. Capul său a fost apoi tăiat și imediat expediat lui Sadiq Khan înainte ca trupul său să fie ars.
Încheind scrisoarea sa, Beaumont a declarat că
…de îndată ce Sadoo Cahn se va întoarce la Schyras, persanii nu au nici o îndoială, dar pacea va fi restabilită peste tot și afacerile se vor desfășura din nou în liniște pe canalul lor obișnuit.
Scrisoarea lui John Beaumont descrie uciderea lui Zaki Khan. IOR/R/15/1/3, p. 26
Beaumont speră într-o stabilitate reînnoită
La cinci luni de la moartea lui Zaki Khan, Sadiq Khan părea să fie în ascensiune și, într-o scrisoare din 20 noiembrie 1779, Beaumont a putut raporta că „Sadoo Khan își menține puterea la Schyras și pare în prezent să fie ferm stabilit la putere”.
El dorea foarte mult ca stabilitatea politică să fie restabilită în țară, astfel încât EIC să-și poată relua activitatea în comerțul cu mătase și lână. Din nefericire, Beaumont avea să fie dezamăgit și, în ciuda interpretării sale optimiste a evenimentelor, uciderea brutală a lui Zaki Khan s-a dovedit a fi prima din multe altele.
În loc să marcheze începutul unei noi perioade de calm sub conducerea lui Sadiq Khan, aceasta a marcat, în schimb, începutul unei lungi și brutale lupte intestine din care Dinastia Zand nu și-a mai revenit niciodată. În ciuda poziției sale dominante în 1779, doi ani mai târziu, Beaumont a aflat că Sadiq Khan a fost învins de un alt rival pentru putere, Ali Murad Khan (denumit aici Ally Morad Khan), și a orbit și că „într-un acces de disperare la pierderea vederii” s-a otrăvit cu opiu și a murit ulterior.
John Beaumont relatează despre orbirea și sinuciderea ulterioară a lui Sadiq Khan. IOR/R/15/1/3, p. 88
Morturi ulterioare și ascensiunea Qajarilor
Ali Murad Khan a domnit din 1781 până în 1785, când, la rândul său, a fost învins și ucis de fiul lui Sadiq Khan, Jafar Khan. De-a lungul anilor 1780 și începutul anilor 1790, tribul Qajar din nordul Persiei a crescut în putere și a început să amenințe domnia dinastiei Zand, o domnie care ajunsese să fie caracterizată de slăbiciune și conflicte interne distructive.
Până în 1794, Qajarii erau dominanți, iar Lutf Ali Khan, fiul lui Jafar Khan și ultimul conducător Zand din Persia, a fost învins și ucis de Muhammad Khan Qajar, șeful tribului Qajar. Acest eveniment a marcat începutul dominației dinastiei Qajar asupra Persiei, o perioadă de dominație care avea să dureze până în 1925.
Partea din față și din spate a unei legături de lac de la începutul secolului al XIX-lea care îl prezintă pe Lutf Ali Khan Zand (extremă stânga) cu ministrul său Mirza Husayn și pe Agha Muhammad Khan Qajar (extremă dreapta) cu Haji Ibrahim, guvernatorul din Shiraz, care s-a întors împotriva lui Lutf Ali Khan, aducând în cele din urmă căderea acestuia. Add.24903