Bienala de arhitectură de la Tbilisi: What Do We Have In Common

Noțiunea de „bunuri comune” reunește resursele deschise de orice fel: naturale, culturale, spațiale, materiale și imateriale – a căror proprietate și acces este partajat. Aceste resurse comune trebuie să fie menținute, la fel ca și ansamblul de practici care le guvernează și le conservă. Cu toate acestea, trecerea rapidă a Georgiei la un sistem politic neoliberal în anii 1990 a dus la o nouă înțelegere a acestor bunuri comune – resurse care sunt deschise pentru comercializare și individualizare. Fiind resurse finite, aceste bunuri comune trebuie să fie susținute, îngrijite și gestionate de comunități și profesioniști. Arhitecții, urbaniștii și instituțiile statului au un rol fundamental de jucat în recuperarea bunurilor comune – nu mai mult decât în Tbilisi.

A doua ediție a Bienalei de Arhitectură din Tbilisi, concepută sub numele What Do We Have in Common (Ce avem în comun) își propune să analizeze mai îndeaproape noțiunea de comun în societățile noastre din ce în ce mai individualizate și fragmentate. După prăbușirea dramatică a Uniunii Sovietice, mai multe țări abia recunoscute au fost adăugate pe harta lumii. Aceste state „post-socialiste” nou-născute au trebuit să treacă printr-o transformare inevitabilă, dar dureroasă, de la o economie planificată la o economie de piață – tranziție economică care s-a exprimat atât în normele culturale ale orașului, cât și în țesutul său urban. O societate organizată „colectiv” a devenit din ce în ce mai individualizată, spațiile urbane planificate s-au transformat în unele mai fragmentate și mai divizate.

Întregul proces de tranziție urbană și socio-economică părea să uite sentimentul de spațiu comun și de colectivitate. Spațiile de locuire comună și de utilizare colectivă au devenit predominant infrastructurale, transformându-se în spații de tranziție și de funcționalitate neîntreruptă.

În realitatea noastră locală, transformarea spațială, politică și socială post-sovietică a fost însoțită de multe înțelegeri noi și de un vocabular urban. Înțelegerea spațiului comun s-a transformat într-o problemă foarte complexă. Punând sub semnul întrebării noțiunea de „comun”, am dori să abordăm mai multe straturi ale spațiului urban din Tbilisi și să explorăm interiorul și exteriorul, materialul și imaginarul, prin examinarea semnificației proceselor de transformare și a consecințelor pe care le-a avut asupra spațiului comun. Scările, curțile de cartier, pragurile, acoperișurile blocurilor rezidențiale, parcurile și piețele publice, clădirile publice/private rar sau nefolosite, spațiile deschise comune autoguvernate – toate acestea aparțin începuturilor unui vocabular urban „comun” pe care încercăm să îl îmbogățim, să îl studiem și să îl cercetăm, prin investigarea structurilor de proprietate, a transformărilor spațiului „comun”, a practicilor spațiale comune de zi cu zi, a spațiilor de rezistență și multe altele.

Între timp COVID-19

Când am început să lucrăm la cea de-a doua ediție a Bienalei de Arhitectură de la Tbilisi, ne-am pus întrebarea „ce avem în comun” și, spre surprinderea noastră, am găsit un răspuns mult mai repede decât am anticipat. Odată cu schimbările bruște din viețile noastre ca urmare a pandemiei în curs de desfășurare, a devenit clar că „suntem implicați în toate acestea împreună” – nimeni nu este scutit de efectele virusului, iar acest lucru ne-a adus mai aproape. Modificările dramatice ale orașelor noastre și capacitatea noastră de a le folosi în mod colectiv au evidențiat ceea ce avem cu adevărat în comun, expunând și intensificând în același timp inegalitățile și nedreptățile existente.

Impactul COVID-19 ridică noi întrebări cu privire la rolul spațiilor comune. Care este efectul restricțiilor legate de spațiile publice asupra societății? Cum putem susține un sentiment de comunitate care să depășească granițele în mijlocul unui naționalism în creștere? În vremuri de închidere a frontierelor, de politici de migrație din ce în ce mai restrictive și de state fragile, este esențial să examinăm practicile de excludere și consecințele acestora. Aceasta include analiza modului în care noua realitate a unui continent divizat se manifestă în spațiile publice.

TAB intenționează să transforme restricțiile nou apărute în oportunități și să realizeze Bienala aproape exclusiv pe o platformă virtuală, unde limitările geografice devin irelevante. Bienala reinventată își propune să devină o voce, care poate fi răspândită și mai mult pentru a ajunge la mai mulți oameni la nivel global. În acest fel, evenimentul se va transforma într-o „Bienală de arhitectură comună”, care va ieși din Tbilisi, dar care va încerca să propage conceptul de „unitate” mult dincolo de granițele orașului Tbilisi și ale Georgiei.

Această platformă extinsă va fi utilizată pentru a evidenția perspectivele marginale asupra spațiilor comune, care sunt adesea trecute cu vederea în contexte profesionale, și pentru a deschide ferestre virtuale pentru modalități imaginative de asistență reciprocă.

Localizare

Spațiu virtual – Cea de-a doua ediție a Bienalei de Arhitectură din Tbilisi se va desfășura într-un spațiu digital, în care site-ul web va deveni principala platformă a evenimentului. Acesta va încorpora diverse mijloace media pentru a susține diverse formate de evenimente. Mutarea Bienalei în mediul online va asigura o extindere și o participare mai largă la scară globală. Va deveni un eveniment transcontinental, activând diferite locuri din întreaga lume și revărsându-și activitățile dincolo de Tbilisi.

În paralel cu posibilitatea de a evita provocările impuse de pandemie, platforma digitală va deschide mult mai multe posibilități și va introduce noi spații de creativitate care pot implementa idei în moduri noi. Bienala ca platformă este concepută ca un spațiu, care va reuni toate lucrările, discuțiile și ideile emergente sub un singur acoperiș.

Site-ul TAB 2020 va fi format dintr-un prototip de clădire digitală, care se va umple încet cu activitățile realizate în timpul TAB 2020 și va evolua într-o structură simbolică comună. Ideile propuse pot fi realizate oriunde în lume, atâta timp cât pot fi prezentate digital prin intermediul platformei TAB 2020. Lucrările vor putea fi „vizitate” pe platformă prin live streaming în perioada bienalei, iar ulterior vor fi arhivate și făcute accesibile pe site. Fiecare categorie de activități/lucrări va avea loc pe un etaj separat.

.