28 aprilie 2010
Plutarh despre Sparta:
Sparta a instituit un sistem de guvernare strict militarist, în care fiecare cetățean era un servitor al statului.
Acest extras descrie sistemul spartan instituit de legiuitorul Lycurgus după anul 650 î.Hr. Descrierea provine din scrierile lui Plutarh (c. 54-125 î.Hr.) într-o biografie a lui Lycurgus.
Spartanii, cunoscuți sub numele de Lacedemoniani, controlau Peloponezul. Li se atribuie paternitatea lui Lycurgus în jurul anului 800 î.Hr. și erau cunoscuți pentru societatea lor militaristă. Înregistrările anterioare arată că nu au trăit întotdeauna într-o astfel de societate, dar, au produs artă, poezie și muzică și păreau să urmeze aceeași direcție ca și restul civilizației grecești. (Upshur, 2005, p. 111) Dacă această direcție anterioară de dezvoltare ar fi continuat, este posibil ca ei să fi contribuit la unele dintre numele celebre care au fost transmise de-a lungul istoriei.
În Sparta, viața avea un singur scop, să apere statul. Ideologia Spartei era orientată în jurul statului. Viața lor era concepută pentru a servi statul de la naștere până la vârsta de șaizeci de ani. Spartanii trăiau și mureau pentru stat. Combinația dintre această ideologie, educația cetățenilor spartani și întreținerea disciplinată a unei armate permanente le-a oferit spartanilor stabilitatea care fusese amenințată atât de dramatic în timpul revoltei meseniene.
Potrivit mărturiilor date în biografia lui Lycurgus de către Plutarh, s-ar putea afirma că educația adecvată a tinerilor este primordială. Lycurgus era de părere că, dacă fiecare cetățean era antrenat să lupte și să reziste ca soldat încă de la naștere, atunci Sparta ar avea o armată pe care nicio altă putere nu ar putea să o cucerească. (MacGregor, 2006, pp119) El nu a început și nu a terminat prin simpla descriere a educației copilului, ci mai degrabă a început chiar de la început, cu căsătoriile care au produs copiii care urmau să fie educați, creând efectiv o buclă de învățare pe tot parcursul vieții și întregul sistem de valori pe care se bazează viața. Aceste valori erau, la rândul lor, transmise de la o generație la alta ca parte a acestei „bucle”.
Fetelor li se cerea să alerge și să facă exerciții fizice pentru ca bebelușii lor să crească în mame puternice și sănătoase. Pentru a le face curajoase, Lycurgus a ordonat ca din când în când fetele să danseze și să cânte goale în fața tuturor bărbaților tineri. (Grote, 1846, p.509) În cântecele lor, fetele îi lăudau pe bărbații care erau curajoși și puternici și își băteau joc de cei care erau slabi și lași, sporind astfel dorința de glorie și teama de rușine a bărbaților. Astfel, femeile din Sparta au căpătat „gustul unor sentimente mai înalte, admise cum erau ele astfel pe câmpul acțiunilor nobile și al gloriei.” (Sterns, 2009)
Căsătoriile aveau loc cel mai adesea în secret. Mireasa și familia ei organizau o ceremonie privată, simplă, după care miresei i se tăia părul și era îmbrăcată în haine bărbătești. După cină, mirele venea pe furiș și se culca cu mireasa, înainte de a se grăbi să se întoarcă la „cazarmă” pentru a dormi cu tovarășii săi, de teamă să nu afle cineva. Până la vârsta de treizeci de ani, soțul și soția complotau pentru a găsi modalități de a se întâlni. Când bărbatul împlinea treizeci de ani, cuplului i se permitea să întemeieze o gospodărie și să trăiască împreună în mod deschis.
Gelozia era interzisă. Se spune că, dacă mai mulți bărbați își doreau aceeași femeie, acesta era un motiv pentru începerea unor prietenii intime. (Stevenson, 1994) Cu anumite limitări, Lycurgus făcea onorabil ca un bărbat să-și împrumute soția unui alt bărbat pentru a obține o sămânță bună de la el. El dorea ca copiii Spartei să fie produși de cei mai buni bărbați, astfel încât calitățile lor bune să fie transmise mai departe. În opinia lui Lycurgus, copiii nu erau proprietatea părinților lor, ci membri ai societății.
…legile altor națiuni i se păreau foarte absurde și incoerente, unde oamenii erau atât de grijulii pentru câinii și caii lor, încât depuneau interes și plăteau bani pentru a-și procura o bună creștere, și totuși își țineau soțiile închise, pentru a fi făcute mame doar de ei înșiși. (Stevenson, 1994)
I se părea evidentă pentru el, posibilitatea ca calitățile rele să fie transmise de la tată la copil și că copiii oamenilor buni ar fi mai degrabă o binecuvântare decât un blestem pentru cei care le dau un cămin.
Când se năștea un copil, acesta era dus la un consiliu de bătrâni pentru examinare. Dacă copilul era puternic și sănătos era dat înapoi părinților săi, dacă era în vreun fel defect, era lăsat singur pe vârful unui deal să moară de foame și de frig. După standardele spartane, un astfel de copil, nu ar fi trebuit să fie lăsat să trăiască. Copiii nou-născuți erau spălați cu vin pentru ca ei să fie puternici. Ei creșteau liberi și activi. Nu le era frică de întuneric și nici nu erau selectivi în privința dietei.
De la vârsta de șapte ani, băieții spartani plecau de acasă și mergeau să trăiască sub disciplină militară și să-și trăiască întreaga viață în public. (Grote, 1846, p.505) Cei care dădeau dovadă de cea mai mare îndemânare și curaj erau desemnați să fie lideri, cu autoritatea de a da ordine celorlalți băieți și cu puterea de a pedepsi neascultarea.
Această disciplină strictă a continuat până la vârsta adultă, unde niciunui om nu i se permitea să trăiască după propria alegere. „Orașul era un fel de tabără, în care fiecare om își avea partea lui de provizii și de afaceri stabilită, și se îngrijea de el însuși nu atât de mult născut pentru a-și servi scopurile proprii, cât interesul țării sale.” (Sterns, 2009)
Chiar dacă se predau Literele, acestea erau mai degrabă de folosință decât de podoabă, principalul subiect studiat era comanda și supunerea. (Worcester, 1851, p.21) Băieții spartani învățau suficient de mult să citească și să scrie pentru a fi alfabetizați, dar să învețe cum să îndure durerea și să-și învingă adversarul în luptă era considerat mai important. Bătrânii îi supravegheau îndeaproape și adesea îi testau pentru a afla cine s-ar putea dovedi a fi un om bun într-o luptă adevărată. Abia la vârsta de șaizeci de ani, bărbaților spartani li se permitea să locuiască și să ia masa în propria lor casă. În acest fel, aproape întreaga viață a unui spartan era dăruită statului.
Viața unui spartan era o viață de disciplină, abnegație și simplitate. Spartanii se considerau pe ei înșiși ca fiind adevărații moștenitori ai tradiției grecești. Ei nu se înconjurau de lux, de mâncăruri scumpe sau de oportunități de petrecere a timpului liber. Acest fragment prezintă poate una dintre cheile principale în înțelegerea spartanilor.
Duiker, William J. & Jackson J. Spielvogel 2007, World History, 5th edn, Thomson Wadsworth, Belmont, CA, SUA
Grote, G. Esq, 1846, A history of Greece, Volume 2, Richard and John E. Taylor, London, UK
MacGregor, M, 2006, The Story of Greece, Yesterday’s Classics, Chapel Hill, NC, USA
Stevenson, D.S, (ed.) 1994, Lycurgus by Plutarch 75 A.C.E., Traducere de Dryden, J, Accesări 18 Apr 2010 21:12, http://classics.mit.edu/
Taylor, J, 1998, Ancient Greek Civilizations, Minnesota State University Accesări 18 Apr 2010 21:27, http://www.mnsu.edu/
Thucydides, „History of the Peloponnesian War”, în Peter N. Stearns, Stephen S. Gosch, and Erwin P. Grieshaber, eds, Documents in World History: The Great Traditions, From Ancient Times to 1500, New York, Pearson Longman, 2009, p. 78
Upshur, JHL, Terry, J, Goff, R & Cassar, G 2005, World History, 4th edn, Thompson Learning/Wadsworth, Belmont, CA, USA
Worcester, J.E, 1851, Elements of history, ancient and modern, New edn, William J Reynolds and Co, Boston, SUA
.