Brusturele american (Erechtites hieraciifolius)
.
NUME COMUNE:
American burnweed
American burnweed
burnweed
fireweed
pilewort
eastern
. burnweed
butterweed
white fireweed
SINONIME ȘTIINȚIFICE:
Erechtites hieracifolia (L.) Raf. ex DC, orth. var.
Erechtites hieraciifolia (L.) Raf. ex DC, orth. var.
Erechtites hieracifolia var. intermedia Fern.
Erechtites praealta Raf.
Erechtites hieracifolia var. praealta (Raf.) Fern.
Eriophthalmia hieracifolia (L.) Prov.
Neoceis hieracifolia (L.) Cass.
Senecio hieracifolius L.
TAXONOMIE: Denumirea științifică acceptată în prezent pentru
American burnweed este Erechtites hieraciifolius (L.) Raf. ex DC.
STATUTUL NATIV: Nativ, Statele Unite și Canada.
CARACTERISTICI BOTANICE GENERALE:
Habitat: Ierbacee anuală, înaltă de 300 cm, cu tulpina erectă, mai mult sau mai puțin puternic striată (canelată), simplă sau ramificată spre vârf, glabră până la viloasă cu peri translucizi.
Frunze: Frunzele sunt foarte variabile ca mărime și formă. Baza poate fi atenuată până la un pețiol distinct, larg sesilă, sau expandată și încleștată-
până la auriculată. Mai multe forme de frunze sunt deseori vizibile pe aceeași plantă, iar cele cu baza încleștată sau auriculată tind să fie mai mari spre mijlocul tulpinii.
Frunzele sunt alterne, cele inferioare (3) 620 cm lungime (1) 28 cm lățime și scad în dimensiune în sus, în cea mai mare parte glabre sau margini ciliate cu peri scurți și suprafața inferioară de obicei și cu peri mai lungi (în special de-a lungul nervurilor principale), neregulat dințate și lobate, cu nervuri secundare care se extind până la dinții marginali cu vârfuri glandate; frunzele inferioare sunt eliptice
până la larg lanceolate, puțin dințate până la slab lobate acut, de obicei slab pețiolate; frunzele mijlocii și superioare sunt lanceolate, acute, dințate neregulat, adesea lobate profund acut, sesile sau încleștate la bază, cu frunzele distale în formă de brățară.
Flori: Tulpinile superioare se termină în panicule de inflorescențe. Un capitul este format din numeroase flori discale tubulare, care sunt închise de bractee verzi, netede și liniare. Uneori, aceste bractee au un aspect purpuriu. Corolele buchetelor discale, care sunt abia vizibile deasupra bractee, sunt albe. Buchețelele exterioare sunt fertile și pistilate, în timp ce buchețelele interioare sunt hermafrodite sau sterile. Capacele florale au o lungime de aproximativ ¾” și un diametru de ¼”; sunt ușor mai late la bază, unde pot exista câteva bractee exterioare foarte scurte și liniare.
Fruct/Semințe: Așa cum este tipic la Asteraceae, unitatea de dispersie este o cipsela, definită ca un tip de fruct format dintr-un ovar inferior cu o singură sămânță. Semințele goale sunt în cea mai mare parte de culoare albastru închis până la negricioasă, cu o zonă albicioasă la bază.
Rădăcini: Sistemul radicular este format dintr-o rădăcină pivotantă cu rădăcini secundare superficiale, fibroase.
PROCESUL DE GENERALIZARE: Brusturele american se propagă
prin reînsămânțare, dispersând semințele pe calea aerului.
TIPURI DE HABITAT: Brusturele american preferă habitatele antropogene (antropizate sau perturbate), mlaștini și bălți salmastre sau sărate, plaje de coastă (plaje marine), pajiști și câmpuri, margini de zone umede (marginile zonelor umede). Pot apărea explozii de populație în aceste habitate (par-
în special după perturbările provocate de om) și în alte condiții în care concurența este redusă, dar, în general, se diminuează rapid odată cu succes-
sional cu trecerea la medii mai puțin deschise. Malurile lacurilor și râurilor, habitate caracterizate de perturbări naturale, sunt locații comune pentru arnică americană, la fel ca și siturile asociate cu activitățile castorilor care provoacă inundații și drenaje ciclice. Se găsește într-o gamă largă de habitate antropice în care vegetația este perturbată în mod regulat sau menținută în mod principal în stadii de succesiune timpurie, cum ar fi marginile drumurilor, liniile de cale ferată, șanțurile, coridoarele energetice, carierele, plantațiile de arbori, terenurile cultivate, gazonul, straturile de flori sau siturile ruderale.
CARACTERISTICILE SITULUI: Burnweed american preferă locurile care primesc o parte din lumina directă a soarelui, cum ar fi deschiderile, marginile sau de-a lungul potecilor. Tipurile de sol predominante în zonele de pădure mixtă din estul țării, unde Burnweed american apare în urma incendiilor sau a defrișărilor de pădure, sunt luturi și luturi nămoloase care provin din șisturi acide, gresii și calcare
, adesea acide, cu un pH mediu al solului de aproximativ 4,5. În complexul de zone umede al râului Delaware (NJ), arnică americană a fost găsită în
habitatele de pădure de arbuști pe depozite aluvionare și eoliene.
Dezvoltarea sezonieră: Perioada de înflorire are loc la sfârșitul verii sau la începutul toamnei, timp de aproximativ o lună.
DISTRIBUIRE GENERALĂ: În America de Nord, arnică americană
se găsește în principal în regiunile de pădure de foioase din estul Canadei, de la provinciile maritime până în vestul Ontario, și în Statele Unite, de la New England spre vest până în Minnesota, în nord, și la sud până în Florida și
estul Texasului. De asemenea, a fost raportată ca fiind prezentă sporadic în statele de pe coasta Pacificului.
DISTRIBUIREA PĂDURELOR DE ȘCOALĂ: De determinat.
IMPORTANȚĂ ȘI UTILIZĂRI: În principal viespile vizitează florile pentru nectar, inclusiv viespile de hârtie, viespile, viespile eumenine și viespile păianjen. Printre alte insecte vizitatoare se numără albinele cu limba lungă, albinele cu limba scurtă și muștele Tachinide. Gândacul chinezesc, Leis conformis, importat în Florida pentru a combate afidul verde al citricelor, Aphis spiraecola,
a fost găsit hrănindu-se cu florile de arnică americană; deși au fost mâncate flori întregi, inclusiv staminele și pistilurile, nu au fost observate nici
larve, pupe sau ouă. S-a raportat că larvele de Palthis asopialis se hrănesc cu burnweed american. Larvele de Tyria jacobaeae
(Arctiidae), un agent de control biologic împotriva Senecio jacobaea,
au fost raportate că se hrănesc și se maturizează pe arnică americană în teste de hrănire forțată.
În afara Americii de Nord, mai multe specii de molii au fost raportate
să includă burnweed american în gama lor de gazde, inclusiv Hypercompe icasia (Arctiidae), Platyptilia molopias (Pterophoridae),
și Platphalonidia subolivacea (Tortricidae). Dovezile de insecte minatoare de frunze nu sunt neobișnuite pe specimenele de ierbar de arnică americană.
Microlepidoptera Phyllocnistis insignis (Gracillariidae) a fost semnalată pe arnică americană.
În sudul Floridei, burnweedul american se numără printre numeroasele specii de Asteraceae potrivite ca gazde pentru musca minatoare de frunze Phytobia maculosa (Agromyzidae), ale cărei larve formează pe frunze mine mari de pete. În
vecinatatea culturilor legumicole din Florida, pe
American burnweed se găsesc minatoare de frunze serpentine Liriomyza sativae (Agromyzidae), foarte polifage. În Taiwan, s-a constatat că burnweedul american este gazda preferată a minatorului de frunze Liriomyza trifolii și, deși niciuna dintre aceste
muste minatoare de frunze nu apare în câmp, acesta din urmă este un dăunător al culturilor din sere.
American burnweed este gazda gândacului de plante pătate, Lygus lineolaris (Heteroptera: Miridae), iar în Florida a fost raportată prezența unui gândac galicol, Neolasioptera sp. (Diptera: Cecidomyiidae), care provoacă umflături neregulate ale tulpinii de 25 cm lungime. A fost raportată o bila de cap de floare produsă de Asphondylia sp.
(Cecidomyiidae), iar infestarea cu specia de afide cosmopolit
Brachycaudus helichrysi (Homoptera: Aphididae) a fost descoperită pe burnweed amerian în Florida. În plus, un gândac carabid (Anisodactylus terminatus) a fost observat hrănindu-se cu semințe coapte
de arnică americană.
Nu s-au găsit rapoarte care să indice dacă frunzele amare, cu mirosul lor neplăcut, sunt gustoase pentru mamifere și nu există suficiente informații cu privire la palatabilitatea arnică americană pentru păsări și alte vertebrate.
Ca plantă medicinală în America de Nord, utilizarea arșiței americane
a avut o istorie complexă și confuză. Autorii din secolul al XIX-lea au indicat că ”uleiul de iarbă de foc” din comerțul nord-american era de obicei derivat din alte specii (nu din Erechtites hieraciifolius), dar susțin că uleiul de iarbă de foc americană avea beneficii distincte. Un număr de surse nord-americane timpurii indică utilizări medicinale ale plantei în tratamentul hemoragiilor, rănilor, bolilor de piele, dizenterie, holeră,
și ca purgativ și emetic. Popoarele native algonchine tratau iedera otrăvitoare (Toxicodendron radicans) și sumacul otrăvitor (Toxicodendron vernix)
otrăvirea. Surse din secolul al XIX-lea recomandau utilizarea arșiței americane
în tratarea dizenteriei, a tulburărilor menstruale și a gonoreei; alții considerau că uleiul volatil al plantei era principalul ingredient activ dintr-o tinctură produsă din plantele cu flori proaspete întregi pentru a fi utilizată ca emetic și în tratarea unor afecțiuni precum eczeme, diaree, hemoragii și hemoroizi, dar au remarcat că greața și alte reacții adverse puteau rezulta din utilizarea acestei tincturi. La începutul secolului al XX-lea, utilizarea sa ca plantă medicinală a fost suficient de populară încât colecționarii erau plătiți cu 23 de cenți pe kilogram.
Mai mulți autori comentează mirosul neplăcut sau urât mirositor al plantei. În ciuda acestui fapt, s-a sgustat că arnică amricană poate fi folosită ca salată sau ca plantă de ghiveci. Mirosul plantei nu pare să fie în mod constant dezagreabil pentru toate persoanele.
În Anzii din America de Sud, frunzele și florile de varietatea cacalioides au fost folosite în medicina populară ca depurativ al sângelui, iar rădăcinile pentru tratarea bolilor cardiace.
American burnweed a fost folosit ca sursă de colorant albastru pentru bumbac și lână.
American burnweed s-a dovedit a fi printre cele mai eficiente dintre plantele testate la asimilarea dioxidului de azot atmosferic (NO2), cu până la 10% din conținutul său total de azot organic derivat din această sursă. Astfel de plante au potențialul de a acționa ca niște chiuvete importante pentru
oxizii de azot antropogen. Cercetătorii japonezi au propus că
.